În ajunul nunţii regale dintre William şi Kate, colegul meu, Cristian Câmpeanu, a scris editorialul „Prinţi, prinţese şi imperii" în care susţinea că monarhia britanică este un regim „natural", că este ceea ce are Marea Britanie mai bun, un sistem superior celorlalte.

Deoarece calităţile articolului pot fi apreciate de orice cititor, voi trece direct la discursul critic. Nu numai că nu există regimuri politice „naturale", monarhia modernă nu este neapărat cea mai bună soluţie de guvernare, iar monarhia tradiţională categoric nu este recomandabilă.

Monarhia, „cel mai natural sistem"

Argumentul conform căruia monarhia este „cel mai natural regim" ridică întrebări asupra semnificaţiei „naturalului". De ce ar fi un sistem politic mai natural decât altul?

Dacă ne raportăm la lumea animală, la natură, într-adevăr, albinele au „regină", însă delfinii nu. Organizarea din lumea animală nu se construieşte sub o formă asemănătoare monarhiei, asttfel încât să o stabilească pe aceasta ca „sistemul natural". Dacă autorul se referea la o viziune organicistă, pentru care cel mai bun model de guvernare şi evoluţia firească va presupune o formă monarhică, cum ar explica faptul că în prezent există numeroase sisteme eficiente, care nu sunt monarhice (de facto sau de jure)?

Pe de altă parte, dacă ne raportăm la natura umană pentru a stabili cât de firesc este un sistem politic, discuţia se complică. Putem să presupunem că, pentru a gândi organizarea politică, trebuie să ţinem seama de natura umană, la fel cum un inginer ţine seama de natura metalului când construieşte un pod. Însă este la fel de adevărat că metalul are aceleaşi proprietăţi în România, China, America de azi sau de acum 100 de ani - cu alte cuvinte este invariabil în timp şi spaţiu. În privinţa oamenilor situaţia se schimbă: specia umană arată cu totul altfel acum decât în urmă cu sute