Echipa Remat Zalău şi-a păstrat titlul de campioană naţională, dar îşi poate pierde finanţatorul
Finala Divizie A1, dintre echipele Remat Zalău şi Ştiinţa Baia Mare, s-a jucat rapid şi convingător, în minimul de partide: trei. Spre norocul zălăuanilor, aceştia au avut şansa să confirme acasă, în faţa propriilor suporteri, titlul de campioni ai României pe care-l deţin de anul trecut.
Duelul dintre Remat Zalău şi Ştiinţa Baia Mare s-a finalizat sîmbătă după o partidă jucată în minimul de seturi şi care nu a durat mai mult de o oră şi jumătate. Petrecerea a început imediat, pe terenul de joc, cu decernarea trofeului şi împărţirea de medalii, la care a participat şi antrenorul german Michael Merten, care deşi a stat pe banca tehnică doar din martie, a avut o contribuţie majoră în jocul campionilor. Cînd liderul echipei, Andras Geiger, a ridicat cupa, s-a declanşat sărbătoarea în sală. Campionii au fost răsfăţaţi cu o sesiune foto şi de autografe, după care a urmat surpriza organizatorilor: un concert live al formaţiei Desperado.
În toată această bucurie a existat însă şi un moment delicat. Declaraţia preşedintelui Liviu Ciupe, principalul finanţator al clubului din Zalău. În timp ce ţinea trofeul în braţe, ca pe propriul său copil, acesta le-a vorbit celor prezenţi despre încredere şi fapte. "Am arătat valoarea pe care o avem ca echipă, am arătat că la Zalău avem un management care, dacă este lăsat în pace, dă rezultate. Unora le place să vorbească mult şi să facă puţin", a spus Ciupe. Acesta însă a continuat. "De azi, cine vrea să ia această echipă are posibilitatea pentru că eu mă voi gîndi cu multă atenţie dacă voi continua sau nu. Vreau să promită şi alţii un nou titlu la anul", a încheiat preşedintele.
Echipa Remat Zalău şi-a păstrat titlul de campioană naţională, dar îşi poate pierde finanţatorul @N