Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL Chicago, un centru de operaţiuni politice şi financiare

Publicat in Cotidianul, luni 2 mai 2011 ·

Emil Boc, Benjamin Lucescu, Gheorghe Predescu, Lucian Leustean, Sever Voinescu, Daniel Buda

Oraşul Chicago s-a dovedit în ultimii ani şi mai ales după revoluţie un oraş care a produs milionari pe bandă rulantă printre românii care s-au stabilit aici înainte sau după revoluţie. Sursa principală a prosperităţii s-au dovedit a fi fraudele imobiliare în care cei mai mulţi au excelat, reuşind să "impresioneze", evident negativ, chiar şi Congresul American, care în raportul din toamna anului 2010 îl menţionează pe Mihai Chezan, româno-americanul devenit celebru prin imensa fraudă imobiliară de la Cluj, cunoscută sub numele Tower, ca unul dintre cei mai notorii escroci ai Clujului. Experienţa câştigată în fraudele imobiliare a fost extinsă în România, profitând de corupţia la nivel înalt şi de protecţia politică, Clujul devenind unul dintre cele mai "atractive" locuri unde reţelele escrocilor româno-americani au nenorocit mii de oameni, sute de firme şi instituţii!

Cum a fost posibil ca în jurul unor personaje, cunoscute pentru fraudele imobiliare şi furtul banilor publici în Statele Unite, să mişte instituţii importante ale Clujului, Primărie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Poliţia Cluj, Tribunal şi, nu în ultimul rând, chiar prim-ministrul Boc şi partenerul lui cel mai apropiat - Daniel Buda?

Cum a fost posibil ca oameni compromişi, anchetaţi în Statele Unite de către FBI şi condamnaţi de justiţia americană să ajungă să construiască o reţea a fraudei internaţionale sub paravanul organizaţiei PDL Chicago, PDL Cluj şi al Consiliului Şefilor Onorifici - Dezvoltatori de Relaţii Economice Internaţionale a Camerei Româneşti de Comerţ şi Industrie din SUA, oameni de afaceri care şi-au dovedit abilităţile "excepţionale" în fraude imobiliare, spălări de bani şi capacitatea de a corupe oficialităţi publice. Printre aceste persoane îi găsim

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 2 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Marius Tucă Show începe marți, 4 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 27 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 34 minute
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan a murit. Ea avea 57 de ani

News.ro acum 2 ore
Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan, de 12 ori campioană naţională la aruncarea suliţei, a murit la 57 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Atletism. Felicia Ţilea-Moldovan era stabilită de ani buni cu familia în Spania.

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 4 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Ordonanța Trenuleț, adoptată tacit în Senat

HotNews acum 2 ore
Senatul a adoptat tacit, luni, Ordonanța Trenuleț aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, care a generat critici din toate domeniile de activitate, fiind contestată de mediul de afaceri și de sindicatele care reprezintă angajații de la stat. Măsu

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 4 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

Mircea Rednic, după ultimul rezultat la UTA: „Nu o să fiu pe bancă cu Dinamo”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Mircea Rednic (62 de ani), antrenorul oaspeților, a oferit prima reacție după egalul obținut în minutul 90+7, în urma penalty-ului transformat fără probleme de Valentin Costache (26 de ani). Acesta a primit cartonașul galben și va fi suspendat pen

Președintele interimar Ilie Bolojan și Mark Rutte, discuție despre securitatea României și sprijinul pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 54 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică

ANPC, sfaturi pentru achiziţionarea produselor de post: Cumpăraţi din locuri autorizate, verificaţi eticheta produselor, fiţi atenţi la data de expirare / În trecut, comisarii ANPC au găsit etichete de post cu ingrediente de origine animală

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oferit mai multe sfaturi pentru cumpărarea produselor de post şi recomandă cetăţenilor să cumpere produsele din locuri autorizate, să verifice eticheta şi să se asigure că sun

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°