Ca urmare a anunţului preşedintelui Traian Băsescu, că scutul antirachetă american va fi amplasat în localitatea Deveselu, din judeţul Olt, analistul Bogdan Chireac a declarat că România devine o ţintă pentru eventuale mişcări teroriste.
Cu toate acestea, el a adăugat că e puţin probabil ca teroriştii să aibă în vizor o ţintă ca România. "Din acest moment, în mod oficial, România este o ţintă pentru eventuale mişcări teroriste. E o componntă importantă a scutului antirachetă. De partea noastră se află un singur lucru: teroriştii vor să atace ţinte cu impact mare în plan mondial, iar o ţintă din România nu va avea un imapact la nivel internaţional", a declarat el, la Antena 3.
Chireac a explicat că România a ajuns să facă parte din harta acestui sistem antirachetă ca urmare a refuzului Poloniei şi Cehiei.
"Scutul nu a fost bine primit într-o serie de state din estul Europei. România, care iniţial nu era inclusă din motive tehnice sub acest scut, a intrat direct ca parte componentă a acestuia, în urma negocierilor şi după refuzul Poloniei şi Cehiei. Relaţia dintre România şi SUA se află la cel mai ridicat nivel", a mai declarat analistul.
Cât despre componenţa scutului, el a explicat că pe teritoriul României nu vor exista rachete."Vor fi, probabil, doar radare şi alte sisteme de detecţie avansată a rachetelor care ar putea veni din Orientul Mijlociu. Aşa cum a mărturisit şi preşedintele, scutul nu e îndreptat împotriva Rusiei. A fost o întreagă discuţie între SUA şi Rusia, care s-a oferit să găzduiască aceste baze de apărare antirachetă, dar SUA nu au acceptat. România e avanpostul acestui scut antirachetă. Din punct de vedere tehnic, capacitatea de ripostă, este mai scăzută: dacă timpul de reacţie în cazul României, al Bulgariei sau al Ungariei este de câteva minute, timpul de reacţie pentru o ţintă din Marea Britanie, mai îndepărată geog