Cununia religioasă a cuplului regal format din Prinţul William şi Kate Middleton a adus audienţe-record pentru televiziunile din întreaga lume, dar şi posturilor româneşti. Aproape toate posturile TV autohtone care au transmis nunta regală au reuşit să-şi dubleze ratingul faţă de o zi normală.
Un succes global
Cel mai bine s-a descurcat Pro TV. În ziua cea mare, vineri, 29 aprilie, staţia a avut o medie de 386.000 de telespectatori din mediul urban în intervalul orar 10.00 - 14.00. Cu o zi înainte, televiziunea a avut doar 145.000 de telespectatori, pe acelaşi tronson orar. Şi Antena 1 a avut o audienţă mai mare în ziua de vineri. Astfel, postul de televiziune a crescut de la 153.000 de privitori, într-o zi obişnuită, la 299.000.
Realitatea TV şi Antena 3 au avut şi ele ratinguri înfloritoare, fiind urmărite de 187.000, respectiv, 183.000 de persoane, în medie pe minut, la nivel urban. Trendul s-a resimţit şi în rândul televiziunilor cu ratinguri mai modeste. B1 TV a avut o audienţă de trei ori mai mare decât de obicei, adică 32.000 de telespectatori, iar TVR 1 a ajuns la 96.000 de privitori.
Evenimentul a avut un succes
uriaş la nivel internaţional, astfel că peste două miliarde de oameni au stat cu ochii pe nunta Prinţului William cu Kate Middleton. În Marea Britanie, pe lângă sutele de mii de englezi care s-au îngrămădit pe străzi să vadă cuplul regal „pe viu", 24,5 milioane de telespectatori au urmărit nunta la TV.