Preşedintele Băsescu ne-a anunţat grav că prietenii americani ne vor de tranzit pentru soldaţii şi harnaşamentele de luptă aferente, care se duc spre războaiele ce picotesc în Irak şi Afganistan şi vor să ne asigure liniştea cu o bucată de scut.
CSAT s-a executat, iar binecuvântarea Parlamentului e parfum de roze garantat. Astfel Aeroportul Kogălniceanu şi Portul Constanţa se înalţă la stelele de infrastructură strategică şi pentru noi, şi pentru Statele Unite. Mai mult, pe o oarece perioadă, "infrastructurile strategice" vor fi folosite şi drept garaj/hangar pentru avioane cisternă şi avioane de transport, în aşteptarea modernizării "domiciliului" lor obişnuit, undeva în zona Mediteranei.
Această decizie nu are aer de surpriză. A fost doar o avanpremieră a anunţului referitor la poziţionarea elementelor din scutul antirachetă. Pentru că toată gloria nu putea fi luată de aşezările de litoral, fericirea a căzut pe oltenii de la Deveselu. De fapt, pe o bază aeriană dezafectată, care dispune de un teren generos şi în care îşi duce viaţa o unitate militară împuţinată de vremurile vitrege.
Hotărârile au fost anunţate la foc automat, după o şedinţă de CSAT foarte expeditivă şi asezonată cu prezenţa în România a subsecretarului la Departamentul de Stat al SUA Ellen Tauscher. Dacă adaugăm că vine pe undele încă agitate, provocate de eliminarea lui bin Laden (anemic receptată la noi) şi pe determinarea americană de a continua cu hărţuielile antiteroriste, se poate spune că România a fost "pe fază" şi s-a achitat bine la capitolele "imagine" şi "efect". S-a făcut auzită. Bineînţeles cu intensitatea adaptată poziţiei sale. Mai aproape de tuşă decât de centru.
La fel, România a marcat pozitiv din postura de aliat, nu de primă mână, dar de nădejde, disciplinat şi prompt. Avem acest talent, de a fi de ispravă în războaiele altora fără să ştim, aparent, să
