Breban a fost timp de câţiva ani, până la defectarea lui în Occident (în 1971), membru supleant al CC al PCR. Această calitate nu-l împiedica să fie, pe atunci, frecventabil. În anul acela, anul revoluţiei culturale ŕ la chinoise a lui Ceauşescu, Breban, plecat la Cannes pentru a susţine un film creat după un roman al său, nu se mai întoarce în ţară şi face o serie de declaraţii împotriva „Tezelor din iulie“. Declaraţiile lui Breban stârnesc, fireşte (fiindcă românii nu se înghesuiau să se manifeste anticeauşist în Occident, pe atunci), o anumită excitaţie.

Dar, pentru motive pe care nu vreau să le analizez (nu-mi place să fac nici procese de intenţie, nici echilibristică de presupuneri), Breban se întoarce în anul următor în România. Fusese eliminat din CC, din biroul Uniunii Scriitorilor etc. Mulţi dintre cei care-l frecventaseră se fereau acum de el ca nişte fecioare ruşinate. Breban, însă, nu era omul care să se descurajeze.

Aici vreau să fac o paranteză: am convingerea că Breban este esenţial apolitic. El concepe viaţa socială exclusiv ca pe un câmp de observaţie literar, iar contactele sale cu societatea şi autoritatea au importanţă în măsura în care îi promovează sau îi compromit opera. Nu este şi poziţia mea, dar las în sarcina eticienilor calificaţi, după cum se ştie extrem de bine reprezentaţi în ţara noastră, aprecierea acestei poziţii.

Breban, deci, începe să-şi refacă situaţia socială. El are un singur obiectiv: să-şi poată continua nestingherit opera – şi publicarea ei. Vocaţia martiriului – nu o are. Fireşte, după escapada lui occidentală din ′71-′72 este contactat de Organe. Și nu poate să-i scape ce ştia toată lumea, anume că România era condusă de Securitate. Se întâmpla că generalul Pleşită (personaj feroce şi dezgustător) era atunci însărcinat şi cu supravegherea mediilor intelectuale. Făcând dovadă de o colosală capacitate de