E limpede că suntem făcuţi să trăim prin reprezentanţi, cu procură. Dacă mai era nevoie, isteria iscată de nunta de la Londra a confirmat-o. În toată nebunia asta, a crizei care nu se mai termină, a şomajului care creşte, până şi Sorin Ovidiu Vîntu a mai avut tăria să le ureze celor care voiau să-l asculte „vizionare plăcută la nunta regală", deşi era pândit serios de un arest ceva mai lung decât cel de data trecută, nu şi decât cel de dinainte de '89.

Toată povestea cu sutele de mii de deplasaţi la Londra, ca să vadă ce?, cum le trece prin faţă (dacă aveau norocul) o caleaşcă din alte vremi cu doi tineri nu grozav de chipeşi din aceste vremi, dar purtându-se şi fiind purtaţi tot ca-n alte vremi, mi-a amintit o scenă din sumbrul film „Colina" (1965), realizat de marele regizor de curând dispărut Sidney Lumet, cu Sean Connery în rolul principal. Acolo, teroarea dintr-o puşcărie militară britanică din nordul Africii se spărgea într-o izbucnire de veselie, ca o eliberare, când unul dintre soldaţii condamnaţi se dezbrăca în faţa tuturor, făcând gesturi deşucheate şi comentarii glumeţe la adresa „hotelului" în care se aflau cu toţii. Dar să vedeţi ce izbucnire era în sala de cinema, unde stătusem până atunci cu sufletul la gură să mai vedem dacă rezistăm la imaginea terorii din lagărul lor. Ca şi cum al nostru nu ne ajungea. Ceva similar va fi fost, o eliberare, şi nunta regală de la Londra, pentru atâţia oameni care uitau o clipă - două de necazurile nesfârşite ale acestei tranziţii generale de la un capitalism cunoscut la unul încă necunoscut, cum susţin experţii că ar fi ceea ce se petrece cu noi. Şi, în plus, fireşte, şi iluzia că poveştile chiar se întâmplă, că mai există prinţi şi prinţese, care trăiesc ca-n basme, adică, oricum, fără crize economice şomaj şi recesiune.

Ar mai fi fost, zilele astea, un eveniment important, de departe mai