Tehnicianul FC Braşov, Antonio Conceicao, a declarat că seaşteapă la un meci spectaculos miercuri, pe propriul teren, cuAstra Ploieşti.
"Vom avea un joc dificil, cu o echipă care are încomponenţă fotbalişti buni. Astra este o formaţie liniştită, fărăemoţii în privinţa retrogradării, şi întotdeauna partidele întreechipele care vor să câştige sunt unele spectaculoase, cu mai multegoluri. Ploieştenii vor veni mai mult ca sigur să ia toatepunctele, dar şi noi vrem să câştigăm", a spus ToniConceicao.
Antrenorul "stegarilor" a precizat că "matematic, nu suntemsalvaţi de la retrogradare. Sigur, avem 8 puncte peste linie, ceeace ne dă un oarecare confort, iar, în cazul unei victorii cu Astra,am mai putea urca în clasament".
Conceicao nu se va putea baza contra prahovenilor pe Dedu şi DiegoGaucho, ambii cu probleme medicale.
"Nu m-acontactat nimeni"
Portughezul a ţinut să pună capă tuturor speculaţilor apărute înpresă legate de o plecare la Steaua la finalul sezonului."Vreau să lămuresc acest aspect o dată pentru totdeauna. Eusunt angajatul FC Braşov şi obligaţia mea este să dau totul pentruca această echipă să-şi îndeplinească toate obiectivele propuse.Asta în primul rând. În al doilea rând, nu am fost contactat deniciun reprezentat al niciunei echipe din Liga 1. Pentru mine, celmai important este să îmi îndeplinesc obiectivele cu FC Braşov.Vreau să intru în istoria acestui club prin câştigarea CupeiRomâniei. Pentru mine, să i-au acest trofeu cu FC Braşov este maiimportant decât orice contract. Cuvântul meu valorează mai multdecât semnătura mea", a mai adăugat Toni Conceicao, care aprecizat apoi că "Marcel Popescu, viitorul director sportivde la Steaua, este prietenul, dar nu şi impresarul meu. Nu artrebui să se facă o legătură între o prietenie şi viaţapersonală".
Tehnicianul FC Braşov, Antonio Conceicao, a de