În jur de 3.000 de hunedoreni visează să lucreze la construirea autostrăzii Deva – Orăştie. Ei şi-au depus CV-urile la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara. Din păcate, cei doi constructori ai tronsonului din coridorul IV paneuropean dintre Deva şi Orăştie oferă deocamdată doar vreo 30 de slujbe, ceea ce înseamnă că în prezent sunt cam o sută de candidaţi pentru un loc de muncă.
Tronson important din coridorul IV paneuropean, Deva – Orăştie, a fost licitat şi relicitat de patru ori. Abia la aproape patru ani de când trebuiau să înceapă lucrările, în sfârşit contractul a fost atribuit către două firme. La începutul lunii aprilie, însuşi premierul României, Emil Boc, a ajuns în judeţ, unde s-a suit la manetele unui excavator. Asistat de un angajat al companiei constructoare, a reuşit, după câteva ezitări, să pună o cupă de pământ în bena unui camion. El a declarat că va mai veni să vadă stadiul lucrărilor la by-pass-ul Deva – Orăştie. Venit, văzut, plecat. Tot aşa au păţit şi cei aproximativ 3.000 de hunedoreni, care doresc să îşi găsească un loc de muncă la unul dintre cei doi constructori ai autostrăzii.
Orice angajator care deţine posturi vacante are obligaţia ca în cinci zile să le înregistreze la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Şeful acestei instituţii, Vasile Iorgovan, a anunţat în emisiunea "Ora exactă” de la Antena 1 Deva că deocamdată cele două firme au nevoie de aproximativ 30 de angajaţi. Iniţial, autorităţile locale au anunţat că prin construirea autostrăzii Deva – Orăştie s-ar crea în judeţ în jur de o mie de locuri de muncă. Apoi, reprezentanţii celor două firme au vorbit despre circa 350 de slujbe. În prezent, nu se cunosc mai multe amănunte. Cert este că beneficiarul a primit acordul de mediu pentru construcţia autostrăzii. Nu stau la fel însă lucrurile când e vorba despre autorizaţia pentru bazele d