Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reaminteşte contribuabililor că termenul limită de depunere a "Declaraţiei privind veniturile realizate din România - formular 200", pentru veniturile anului 2010, este data de 16 mai 2011.
VEZI AICI UNDE TREBUIE SĂ DEPUI DECLARAŢIA
IATĂ CE SPUNE ANAF ÎNTR-UN COMUNICAT REMIS PE ADRESA ADEVĂRULUI DE SEARĂ BRĂILA!
Declaraţia se completează şi se depune pentru următoarele categorii de venituri:
1- venituri din activităţi independente - activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală;
►nu au obligația depunerii declarației, persoanele fizice pentru care impozitul reținut de platitorii de venituri este final, potrivit opțiunii contribuabililor, în conformitate cu prevederile Codului fiscal;
►nu au obligația depunerii declarației persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat venituri din activități independente impuse pe baza de norme de venit, cu excepția persoanelor care au depus declarațiile de venit estimativ în luna decembrie si pentru care nu sau stabilit plați anticipate, conform legii.
2 - venituri din cedarea folosintei bunurilor - închirieri sau arendă;
►nu au obligația depunerii declarației, persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor pentru care chiria prevazută în contractul încheiat între părți este stabilită în lei, nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real şi la sfârşitul anului anterior nu îndeplinesc condițiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activități independente, pentru care plățile anticipate cu titlu de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat, şi impozitul este final;
3 - venituri din activităţi agricole determinate în sistem real;
4 - venituri realizate într-o formă de asociere - venitul declarat va