Ce-i caracterizează: solidaritatea operei minore, răspunsuri unanime la comanda partidului sau a Securităţii, adaptarea facilă după revoluţia ratată, numită impropriu anticomunistă, şi lipsa oricărei viziuni originale.
Revoluţia din 1989 ar putea fi numită mai degrabă revoluţie pro comunistă fiindcă marii profitori vin din rândurile Partidului Comunist şi ale Securităţii. Şi-au construit feude bazate pe reţeta ideologiei comuniste, iar copiii şi nepoţii lor vor moşteni aceste feude culturale sau economice.
Aceştia alcătuiesc un baraj împotriva oamenilor morali şi talentaţi. Până nu se va aplica legea lustraţiei, fără concesii, până nu părăsesc spaţiul feudal, totul va fi o deplină subvaloare: culturală, economică, morală şi etică.
Prezentăm selectiv câteva dintre textele unor personaje cărora ar fi trebuit să le plesnească obrazul de ruşine dacă ar fi posedat vreun obraz. Antologarea este selectivă, dar demonstrativă şi în sensul rău al cuvântului. Textele antologate aici sunt demne de selecţia lui Virgil Ierunca.
Nicolae Manolescu se lamenta în anii '60 că tinerii studenţi întorc spatele realismului socialist: „(...) tinerii autori nu mai descoperă lumea socialistă, în luptă cu vechi inerţii şi rezerve, ci trăiesc în singura lume pe care au cunoscut-o. şi nu fac un efort - ca, la început, scriitorii generaţiilor vechi - de a-şi însuşi această lume; valorile ei sunt de la bun început ale lor. (...) E observată cu mai multă acuitate transformarea morală a omului în condiţiile înaintării societăţii spre comunism. Aceasta atrage, firesc, dezvăluirea unor procese necunoscute, care pot părea ciudate la început, dar care au sfârşit prin a impune şi prin a corija pe toată lumea" (Nicolae Manolescu, „Tinerii nuvelişti în literatura română de azi", „Viaţa Studenţească", anul IX, nr. 22, 9 ianuarie 1965, p. 13).
Ion Ianoşi, în poziţia de apărător
