Expoziţia de Ouă Gigant a ajuns la cea de-a doua ediţie, după succesul înregistrat anul trecut când, în urma donaţiilor făcute de Asociaţia Pro Valoare, Lotus Center şi partenerii lor, secţia de nou-născuţi a spitalului municipal a fost renovată. Astăzi are loc o nouă licitaţie, banii strânşi urmând a fi utilizaţi la mobilarea secţiei respective.
După ce anul trecut, cei circa 80.000 de lei obţinuţi în urma licitării ouălor gigant realizate de către colaboratorii Lotus Center au fost folosiţi la renovarea secţiei de nou-născuţi de la Spitalul Municipal "Gavril Curteanu", micuţii se pot bucura acum de încăperi frumoase, luminoase, decorate cu personaje de basm care să le facă ziua cât mai vesela şi seara plină de vise. "Au rămas însă multe de făcut, aşa că Iepuraşul de Paşte şi-a mobilizat încă o dată colaboratorii, în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului Ouăle Gigant, şi astfel au rezultat 20 de ouă deosebite care începand din 16 aprilie încântă privirile clienţilor în incinta complexului comercial Lotus Center", se arată în comunicatul transmis de către organizatorii evenimentului.
Inventivitate
Cei mai harnici au fost reprezentanţii Administraţiei bazinale de ape Crişuri, urmaţi de Graziela Models & Oliva Verde, Florăriile Art Fleur, Penitenciarul Oradea şi magazinele Benvenuti, Justin's Accessories, Bijuteria Athena şi nu în ultimul rând hypermarketul Carrefour Lotus. Toţi şi-au demonstrat îndemânarea şi creativitatea realizând adevărate opere de artă. O surpriză de proporţii a venit din partea firmei de construcţii Dumexim. „Oul" lor măsoara nu mai puţin de 2.30 metri şi are o utilitate inedită, putând fi folosit ca un loc de joacă perfect pentru orice copil.
Donaţii
Ouăle Gigant de colecţie vor fi licitate astăzi, de la orele 12.00, în incinta Hollywood Multiplex. Toţi cei care doresc să contribuie la strângere