UPDATE 12.40: Şeful Biroului de Presă al SRI, Sorin Sava, a explicat că a fost vorba despre o explozie a unei lumânări fumigene, iar deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. El a precizat că în urma exploziei un specialist genist al Brigăzii Antiteroriste a fost rănit, fiind transportat la spital. “Specialistul genist al Brigăzii Antiteroriste este internat în spital”, a spus Sava, citat de Mediafax, precizând că SRI aşteaptă informaţii despre starea acestuia de sănătate. Potrivit acestuia, rănitul este maistru militar în Brigada Antiteroristă, are 40 de ani şi este un foarte bun specialist în domeniul pirotehnic, având experienţă internă şi internaţională.
UPDATE 11.00: O persoană a fost rănită în urma exploziei, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Marius Bercaru, care a precizat că incidentul a avut loc în timpul unui exerciţiu de pregătire specific Brigăzii antiteroriste, transmite Mediafax. Bercaru a spus că mai mulţi pirotehnişti participau la un exerciţiu specific, într-un spaţiu deschis, iar la un moment dat a explodat o fumigenă. Potrivit sursei citate, în urma deflagraţiei a fost rănită o persoană, care a primit îngrijiri medicale la faţa locului. Bercaru a mai spus că acesta este un incident izolat, iar astfel de exerciţii sunt uzuale. În acest caz va fi declanşată o anchetă, a mai spus reprezentantul SRI.
O explozie s-a produs marţi dimineaţă la un centru de pregătire din Chitila al Serviciului Român de Informaţii.
Potrivit informaţiilor transmise de Antena3 si Realitatea TV, nu există victime. Explozia s-ar fi produs în laboratorul pirotehnic. Mai multe echipaje ale pompierilor şi ale SMURD au fost trimise la faţa locului. Cu toate acestea, se pare că nu li s-a permis accesul în unitate, precizându-se că nu este nevoie. Potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, Marius Bercaru, a fost vorba doar despre e