Principalele probleme ale României sunt incapacitatea de a accesa fonduri europene pentru proiecte de investiţii, ineficienţa sectorului energetic, transporturilor şi pieţei muncii, dar şi presiunile asupra finanţelor publice, cauzate în principal de o bază de taxare îngustă, de costurile în creştere cu sănătatea şi de performanţele slabe ale companiilor de stat, apreciază Moody"s, potrivit Realitatea.net.
"Deşi unele dintre condiţiile excepţionale (cum ar fi creşterea puternică a pieţei interne de credit datorită condiţiilor internaţionale facile) care au condus la un boom de creştere economică în ultimul deceniu nu vor reveni, Moody"s se aşteaptă ca integrarea comercială, investiţională şi instituţională a României cu Europa să susţină creşterea şi să permită veniturilor să-şi continue convergenţa cu cele din ţări mai bogate. Cu toate acestea, pentru a profita în întregime de oportunitatea legăturilor comerciale şi industriale cu UE, guvernul va trebui să implementeze reforme structurale şi să îmbunătăţească performanţa companiilor de stat, menţinând în acelaşi timp prudenţa fiscală adoptată în urma crizei globale", a declarat Atsi Sheth, vicepreşedinte şi senior analyst în cadrul Moody"s.
F.A.
Principalele probleme ale României sunt incapacitatea de a accesa fonduri europene pentru proiecte de investiţii, ineficienţa sectorului energetic, transporturilor şi pieţei muncii, dar şi presiunile asupra finanţelor publice, cauzate în principal de o bază de taxare îngustă, de costurile în creştere cu sănătatea şi de performanţele slabe ale companiilor de stat, apreciază Moody"s, potrivit Realitatea.net.
"Deşi unele dintre condiţiile excepţionale (cum ar fi creşterea puternică a pieţei interne de credit datorită condiţiilor internaţionale facile) care au condus la un boom de creştere economică în ultimul deceniu nu vor reveni, Moody"s se aştea