Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lichidarea lui bin Laden - motiv de raliu pentru pieţele de acţiuni

Publicat in Ziarul Financiar, marți 3 mai 2011 ·

Pieţele de acţiuni din Europa şi Asia au reacţionat pozitiv la anunţul morţii lui Osama bin Laden, înregis­trând aprecieri în contextul în care investitorii au fost dispuşi să îşi asume riscuri mai mari. Analiştii sunt de părere că reacţia va fi de scurtă durată pentru că problemele economiei mondiale sunt încă departe de a se fi rezolvat.

În Europa indicele CAC-40 al Bursei de la Paris a crescut cu 0,3%, în timp ce indicele bursei germane DAX s-a apreciat cu 0,7% cu acţiunile companiilor aeriene Air France-KLM şi Lufthansa printre performeri. Cu toate acestea, din cauza unor sărbători publice în Marea Britanie, China, Hong Kong, Malaysia, Singapore şi Thailanda care au dus la închiderea burselor, reacţia pieţelor nu a fost prea consistentă.

Derivatele pe indicii americani, care au înregistrat creşteri de 0,7% ieri, au estimat un debut pozitiv pe Wall Street în şedinţa de luni. În Asia indicele japonez Nikkei 225 a câştigat 1,6%, închizând şedinţa bursieră peste pragul de 10.000 de puncte pentru prima dată de la mijlocul lunii martie când ţara a fost lovită de un tsunami devastator.

Cum apetitul la risc al inves­titorilor a revenit la cote ridicate, activele sigure, precum aurul şi argin­tul, au căzut victime unor corecţii de moment. Argintul a fost de departe per­dantul zilei, pe parcursul zilei de luni tranzacţionându-se la un preţ mai mic şi cu 13%. Aurul a pierdut de asemenea din valoare, în condiţiile în care investitorii au pariat pe îmbună­tăţirea perspectivelor de revenire a economiei americane.

Preţul petrolului Brent era în scădere cu 98 de cenţi la ora 5:08 GMT (8:08 ora României), la 124,91 dolari pe baril, cu 2 dolari sub maximul ultimilor 32 de luni, de peste 127 dolari pe baril, atins în aprilie. Cotaţia de referinţă pe piaţa americană a coborât în acelaşi timp cu 1,19 dolari, la 112,74 dolari pe baril.

După un debut în fo

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 53 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 29 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 3 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°