Spectacolul „Raoul“ a fost o lecţie de magie, dar mai mult poate una de ecologie. James Thierrée, nepotul lui Charlie Chaplin, a adus weekendul trecut un spectacol fantasmagoric pe scena Naţionalului bucureştean.

Pânze care tremură, lumini rafinate, un joc ingenios de umbre onirice, întuneric care naşte lumină. „Raoul", în cele trei reprezentaţii de la Sala Mare a Teatrului Naţional, a fost o lecţie de magie, dar mai mult poate una de ecologie, în care nepotul lui Charlie Chaplin, un showman complet (acrobat, actor, regizor, dansator), a făcut o istorie subtilă a umanităţii.

Thierrée ne arată cum ne-am despărţit de natură şi cum am reuşit să o distrugem. Adică să ne distrugem. Pentru că, în final, prin oglinda pe care artistul o reflectă în faţă spectatorilor, ne aflăm odată cu el în gura tunului, atacaţi de nimeni altcineva decât de noi înşine. Până la urmă, noi suntem cei mai înverşunaţi duşmani ai noştri, iar lupta maniheistă se poartă doar în mintea şi în acţiunile noastre.

A fi sau a nu fi o poză

Evoluţia din „Raoul" a fost apreciată de mulţi la primul nivel de gaguri, cu numere de iluzionism şi de magie, acrobaţii de circ, unii spectatori râzând cu poftă la toate aceste minunăţii ce le aminteau de trucurile lui Totò sau ale lui Charlot. Unii au plecat pesemne mulţumiţi. Au obţinut doza de distracţie pe care o şi aşteptau de la nepotul lui Chaplin. Nu o să insist pe jongleriile cu priză la public, când Raoul dansează chiar şi pe muzică românească, totuşi atât de necesare pentru a asigura succesul unui show.

James Thierrée şi-a construit spectacolul în jurul ideii de dublu

Ceea ce e cu adevărat important este că, peste toate acestea, spectacolul are trimiteri spre zona metafizică şi psihanalitică, prin tema dublului, prin oglinda răvăşitoare în care Raoul se sperie de propriul chip, prin tema reflectării î