Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbările în activităţile departamentului de HR după 1 mai

Publicat in Ziarul Financiar, marți 3 mai 2011 ·

1. Fiecare modificare adusă la contractul individual de muncă presupune încheierea unui act adiţional într-o perioadă de maximum 20 de zile.

2. Atunci când fac noi angajări, directorii de HR pot solicita informaţii în legătură cu persoana care a candidat pentru acel post de la foştii angajatori (în legătură cu activităţile înde­plinite şi cu durata angajării, cu înştiin­ţarea candidatului).

3. Trebuie să aibă în vedere modificările care vizează modul de completare a contractelor de muncă: perioada de probă de cel mult 90 de zile (pentru funcţii de execuţie, faţă de 30 de zile până acum) şi de 120 de zile (pentru funcţii de conducere, faţă de 90 de zile); termenul de preaviz în cazul demisiei nu depă­şeşte 20 de zile lucrătoare pentru funcţiile de execuţie (faţă de cele 15 zile din legea actuală) şi 45 de zile pentru cele de conducere (faţă de 30 de zile).

4. La finele stagiului de şase luni pe care l-au făcut absolvenţii de facultate într-o companie, HR-ul trebuie să le elibereze o adeverinţă vizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă.

5. Angajatorii care au salariaţi în schimbul de noapte trebuie să modifice statele de plată ale salariaţilor, întrucât sporul pentru munca de noapte s-a majorat de la 15% la 20%.

6. Pot prelungi perioada contractelor cu perioadă determinată, care poate fi de până la 36 de luni (faţă de maximum 24 de luni, cum e în prezent).

7. HR-ul trebuie să radieze, prin decizie scrisă, sancţiunile disciplinare ale angajaţilor în termen de 12 luni de la aplicare dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancţiune.

8. Angajatorul poate refuza concediile mai lungi de 10 zile lucrătoare solicitate de angajaţi. Până acum, indiferent dacă se opuneau sau nu, angajatorii erau obligaţi să acorde un concediu neîntrerupt de 15 zile lucrătoare dacă angajaţii solicitau acest lucru.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 9 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 5 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 7 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 5 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 10 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 11 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°