Primarul din Caracal (orasul aflat la 7 kilometri de satul Devesel), Gheorghe Anghel, a declarat marti pentru HotNews.ro ca, inainte de declaratia presedintelui Basescu de marti dimineata, a avut o intalnire la Cotroceni cu presedintele si cu alti oficiali locali in care li s-a spus ca satul Deveselu se afla pe lista scurta a localitatilor unde ar putea fi amplasat scutul antiracheta. "Presedintele Traian Basescu mi-a zis sa-mi tin gura si sa nu spun locatia finala pana nu va fi facuta publica in mod oficial". Marti, presedintele Traian Basescu a anuntat ca scutul antiracheta va fi instalat pe teritoriul Romaniei la Deveselu, in judetul Olt.
La randul sau, Gheorghe Beciu - primarul din Deveselu a declarat marti, dupa ceremonia oficiala din Deveselu, ca unul din motivele pentru care a fost aleasa localitatea sa a fost distanta suficient de mare fata de aglomeratiile urbane, pe langa prezenta infrastructurii militare necesare: "Unul din motivele pentru care a fost ales Deveselu pentru amplasarea bazei este infrastructura militara, ramasa de la unitate. Desevelu a devenit cea mai importanta comuna din Romania, nu datorita mie, ci datorita locuitorilor ei. Rata somajului e destul de mare printre cei 3.000 de locuitori ai comunei si spream ca lucrarile care vor urma sa fie facute pentru infrastructura vor reduce aceasta rata a somajului prin angajarea de oameni din comuna".
Beciu a declarat ca baza militara are aproximativ 700 de hectare si ca el a incercat inca din 2002 sa convinga autoritatile sa nu desfiinteze baza militara de aici.
Primarul a facut aceste declaratii marti, la baza de la Deveslu, unde se afla o delegatie oficiala din care fac parte printre altii secretarul de stat Bogdan Aurescu, subsecretarul de stat al SUA pentru controlul armamentelor si securitate internationala, Ellen Tauscher, ambasadorul american Mark Gitenstein