Inspectorul şef adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Alexandru Tanco, a vizitat astăzi Sălajul pentru a discuta cu colegii săi anumite concepte de reorganizare a activităţii poliţiei.
El a afirmat că la nivelul Sălajului se constată o scădere a infracţionalităţii stradale, ceea ce creează sentimentul de siguranţă pentru locuitori. În schimb, au evoluat negativ furturile din locuinţe, în sensul creşterii frecvenţei acestora, iar cauza ar fi numărul mare de construcţii noi şi nepăzite, spune Alexandru Tanco.
În ce priveşte marea criminalitate, acesta consideră că poliţiştii sălăjeni gestionează corespunzător combaterea evaziunii fiscale în domeniul transporturlor, muncii la negru şi construcţiilor.
În ce priveşte reorganizarea activităţii poliţiei, şeful adjunct al IGPR le-a trasat astăzi sarcini colegilor săi de la nivel local. Astfel, poliţia de proximitate îşi va lărgi aria de competenţă în mediul urban, urmând să instrumenteze şi cauze penale în anumite dosare. În mediul rural, se vor înfiinţa secţii de Poliţie Rurală prin comasarea mai multor posturi şi se va ajunge la patrularea 24 din 24 de ore, pentru a acoperi un teritoriu cât mai larg.
În ceea ce priveşte disponibilizările de personal din cadrul Poliţiei Române, Alexandru Tanco a spus că nu pot fi date detalii, respectivul act normativ aflându-se în atenţia Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în parlament. „Acest subiect a constituit unul dintre punctele discuţiilor noastre. În funcţie de ce va decide parlamentul, se vor constitui comisii la nivel de judeţ şi, conform unor criterii, se va stabili ce persoane se vor preta să intre pe listele de reducere. Legea va stabili cuantumul şi procedura”, a declarat adjunctul IGPR.