Inspectorii de muncă şi de la Garda Financiară, însoţiţi de jandarmi şi poliţişti, vor verifica zilnic, până în 31 mai, dacă angajatorii din Capitală respectă noile prevederi ale Codului muncii, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt de la ITM Bucureşti, Marilena Balabuti.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a anunţat că, începând de marţi, echipele mixte de control vor începe să facă verificări în toate domeniile de activitate, cele mai vizate fiind însă comunicaţiile, firmele de sondare a opiniei publice, difuzarea presei sau din construcţii, de unde se primesc cele mai multe sesizări. Marilena Balabuti a precizat că planul comun de acţiune vizează identificarea şi sancţionarea cazurilor de muncă nedeclarată.
Purtătorul de cuvânt de la ITM Bucureşti a atras atenţia că odată cu intrarea în vigoare a noului Cod s-au înăsprit sancţiunile pentru munca la negru, amintind că amenda pentru până la cinci persoane depistate că muncesc fără forme legale a crescut de la 3.000 - 4.000 de lei la 10.000 - 20.000 de lei, iar dacă numărul celor care muncesc fără contract de muncă depăşeşte cinci persoane, pedeapsa este închisoare de la unu la doi ani sau amendă penală.
Reprezentanta ITM Bucureşti a mai precizat că, începând de luni, pot fi sancţionate, cu amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, şi persoanele fizice care muncesc la negru.
De asemenea, angajatorii care refuză accesul inspectorilor de muncă în interiorul unităţilor, dar şi cei care nu prezintă documentele solicitate pentru control riscă închisoare de la şase luni la un an sau amendă penală.
Marilena Balabuti a mai declarat că în competenţa inspectorilor de muncă intră şi refuzul angajatorului de a înregistra demisia sau angajarea fără certificat medical.
Totodată, ea a atras atenţia angajatorilor că au obligaţia de a-şi adapta documentele din firmă în con