Preşedintele Traian Băsescu a afirmat marţi, înaintea unei întrevederi cu subsecretarul de stat al SUA Ellen Tauscher, că operaţiunea împotriva lui Osama bin Laden este un "succes" al guvernului SUA şi "începutul sfârşitului" în lupta împotriva terorismului, informează NewsIn.
"Notăm marele succes al guvernului SUA. Este începutul sfârşitului şi un moment extraordinar pentru ceea ce se întâmplă în ţările arabe", a spus Băsescu, la începutul întrevederii cu oficialul SUA.
Ellen Tauscher, subsecretar de stat al SUA pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională, a afirmat la rândul ei că această operaţiune "aduce multă linişte sufletească pentru familiile şi supravieţuitorii" atacurilor de la 11 septembrie. Arată foarte clar că "dacă le faci rău americanilor, dacă distrugi speranţele şi visele poporului american, nu vom lăsa ca acest lucru să se întâmple", a asigurat oficialul american. "Şi vă vom prinde", a adăugat Tauscher.
Preşedintele Băsescu a notat şi reacţia oamenilor din Washington, care s-au strâns în faţa Casei Albe după anunţul privind uciderea lui ben Laden, un gest pe care şi Tauscher l-a catalogat drept "înduioşător".
"E foarte clar că, fără aliaţi ca România, ar fi foarte dificil să purtăm această luptă în care suntem implicaţi", a conchis oficialul american.
Potrivit presei din SUA, serviciile secrete americane au obţinut primele informaţii ce au dus, în cele din urmă, la uciderea lui Osama ben Laden de la doi suspecţi supuşi la tehnici dure de interogare în închisorile CIA din România şi Polonia. Actuali şi foşti oficiali americani spun că presupusul organizator al atentatelor din 11 septembrie 2001, Khalid Sheikh Mohammed, a furnizat numele de "războinic" al unuia dintre locotenenţii lui Osama ben Laden în care liderul terorist avea foarte mare încredere. CIA a obţinut informaţii similare şi de la adjunctul lu