Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNII AU TALENT. Cine sunt cei trei elevi români care se bat pe premiul de 75.000 de dolari oferit la un târg de ştiinţă din L.A.

Publicat in Gandul, marți 3 mai 2011 ·

Un sistem simplificat de recunoaştere facială şi o metodă de a controla populaţia de ţânţari prin metode biologice sunt proiectele a trei liceeni români pentu Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF), concurs care va avea loc săptămâna viitoare la Los Angeles.

Intel ISEF este cea mai mare competiţie ştiinţifică dedicată cercetătorilor tineri (care nu au intrat încă la facultate), România având pentru al treilea an consecutiv reprezentanţi în concurs.

Unul dintre concurenţi este Ionuţ Alexandru Budişteanu, de 18 ani, elev în clasa a zecea la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea. Ionuţ a participat la competiţie şi anul trecut, obţinând locul patru la secţiunea "computer science".

În acest an, Ionuţ a pregătit un proiect mai ambiţios. "Este vorba de un limbaj de programare care încearcă să conţină cât mai multe paradigme ale inteligenţei artificiale. Limbajul de programare este un interpretor, în care se pot scrie mai multe coduri şi ajută, spre exemplu, la crearea unui soft de recunoaştere facială", explică elevul.

Limbajul de programare realizat de Ionuţ are rolul de a face mai uşoară munca unui programator. De exemplu, dacă se lucrează manual pentru un soft de recunoaştere facială ar trebui să fie implementate circa 5.000-6.000 de linii de cod. Aplicaţia lui Ionuţ poate realiza o recunoaştere facială cu doar 50 de linii de cod.

"Acum un an am dorit doar să ofer nişte exemple. În noua versiune, se poate scrie practic orice. Aplicaţia din acest an conţine mai multe paradigme ale inteligenţei artificiale", explică Ionuţ, care a lucrat la proiect aproximativ şapte luni de zile.

Elevul participă din clasa a cincea la concursuri de informatică, obţinând numeroase premii. Pasiunea pentru inteligenţă artificială a descoperit-o în urmă cu doi ani.

"Mi s-a părut foarte interesant faptul că teoria e

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

PNL a sesizat BEC în legătură cu proiectul ce ar permite candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare

Ziua Constanta acum 14 minute
PNL a sesizat Biroul Elecoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, potrivit agerpres.ro. Conform PNL, sesizarea a fo

PSD se opune amendamentului „Iohannis”. Decizia, cu unanimitate de voturi - surse

Mediafax acum 32 minute
(continuă) ULTIMELE ȘTIRI Emmanuel Macron spune că ar trebui să „regândim relaţia noastră cu Rusia” după războiul din Ucraina Cazul care a zguduit Italia: Începe procesul uciderii brutale a studentei Giulia Cecchettin Zeci de atacuri aeriene israeli

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum o ora
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 45 minute
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

Elon Musk va duce „pe oricine” pe Marte - dar nu şi dacă Kamala Harris devine preşedintele SUA

Mediafax acum 3 ore
„Nu vom ajunge niciodată pe Marte dacă Kamala câştigă”, spune fondatorul SpaceX, Elon Musk. Planeta roşie a devenit cea mai recentă monedă de schimb în cursa prezidenţială din SUA, susţine Sky News. Duminică seara, Musk le-a spus urmăritorilor săi X

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum 3 ore
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Papa Francisc își anulează toate audiențele din cauza unui „ușor episod de gripă”. Urmează o vizită de patru zile în Luxemburg și Belgia

Ziare.com acum 15 minute
Suveranul Pontif își anulează toate audiențele programate pentru luni, 23 septembrie, din cauza unui „ușor episod gripal”, ca măsură de precauție în vederea călătoriilor care urmează, potrivit AFP. ”Din cauza unei uşor episod gripal şi ca măsură de

UPDATE - PSD, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Iohannis să candideze la parlamentare /PNL a sesizat BEC pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul

News.ro acum o ora
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 3 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°