Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Oblemenco“, sufocat de gunoaie

Publicat in GAZETA de SUD, marți 3 mai 2011 ·

Terenurile din jurul stadionului „Ion Oblemenco“ din Craiova s-au transformat într-o veritabilă groapă de gunoi, deoarece unii locuitori din zonă şi-au făcut prostul obicei de a se debarasa de mizeria din gospodării la colţul străzii, pe domeniul public

Fie că au sau nu contracte cu operatorul de colectare a gunoiului menajer, SC Salubritate Craiova SRL, aceşti oameni aruncă gunoiul tot la marginea străzii. Asta în detrimentul vecinilor de bună-credinţă, care trebuie să le suporte mizeria. „Am ajuns la disperare. Plătim taxe şi impozite de zonă centrală, într-un oraş european, şi drept răsplată suntem «binecuvântaţi» cu o veritabilă groapă de gunoi sub fereastră. Acest lucru se întâmplă de ani întregi, dar nimeni nu ia nici o măsură pentru a desfiinţa acest focar de infecţie. Nu se ridică respectivul gunoi cu săptămânile, mirosul degajat fiind insuportabil, mai ales acum, când vremea se încălzeşte. În fiecare zi, unii locuitori din zonă, dar şi salariaţii care lucrează la întreţinerea stadionului aduc gunoi menajer şi nu numai, gunoi pe care îl aruncă lângă gardul celor care locuiesc aici, transformând zona într-un focar de infecţie, paradis al şobolanilor şi al insectelor“, s-a plâns un craiovean.

Primăria plăteşte gunoiul aruncat pe domeniul public

În anumite zone ale urbei, gunoiul aruncat pe oriunde a devenit o problemă până şi pentru Salubritate. Operatorul trece şi nu prea pe la aceste depozite de gunoi încropite de unii cetăţeni certaţi cu bunul-simţ şi cele mai elementare reguli de civilizaţie şi ridică gunoiul. Iar această operaţiune este de fiecare dată plătită de primărie cu bani de la buget, fiecare tonă de gunoi ridicată de Salubritate de pe domeniul public costând municipalitatea 21 de euro. „Cunoaştem aceste locuri, în care se aruncă în mod frecvent gunoiul. Noi mergem şi îl ridicăm, dar apare la loc. Pentru ridicarea d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 13 minute
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Premierul Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 13 minute
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 3 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 3 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°