Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şefa interimară a autorităţii care gestionează fonduri UE de 4,2 miliarde de euro pe resurse umane, demisă de ministrul interimar al Muncii, Emil Boc. Cu cine a fost înlocuită

Publicat in Gandul, marți 3 mai 2011 ·

Ministrul interimar al Muncii, Emil Boc, a înlocuit-o vineri pe Cristina Zevedei din funcţia de şef al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSRDU), după cum a anunţat Ziarul Financiar.

Zevedei fusese numită în funcţie la 1 martie 2010. În locul ei a fost desemnată Carmen Ionel, care anterior a fost şef de serviciu în cadrul direcţiei economice a instituţiei.

"De la numirea sa în 1 martie 2010, mandatul Cristinei Zevedei la AMPOSDRU a fost prelungit din şase în şase luni. Zvonuri despre schimbarea ei au existat încă din toamna anului trecut. Practic, Zevedei a fost un director interimar, la fel ca şi noua şefă , care are un mandat de 6 luni", au declarat pentru gândul surse din cadrul Ministerului Muncii.

"Doamna Cristina Zevedei şi-a încetat mandatul în data de vineri (29 aprilie-n.red.). Decizia a fost semnată de ministrul Muncii, premierul Emil Boc. La conducerea AMPOSDRU a fost numită doamna Carmen Ionel, care a fost anterior şef de serviciu în cadrul direcţiei economice a instituţiei, care va avea un mandat de şase luni", a spus Nicolae Ivăşchescu, secretar de stat în Ministerul Muncii, citat de Ziarul Financiar.

AMPOSDRU gestionează fonduri europene în valoare de 4,25 miliarde de euro pentru dezvoltarea resurselor umane.

Potrivit ZF, de numele lui Zevedei se leagă cel mai mare grad de absorbţie a fondurilor europene pentru HR, întrucât, la începutul mandatului său, valoarea plăţilor efectuate prin acest program era de mai puţin de 80 de milioane de euro, iar sub gestiunea sa, la începutul lunii martie 2011, valoarea plăţilor a ajuns la 485 de milioane de euro.

Ministrul interimar al Muncii, Emil Boc, a înlocuit-o vineri pe Cristina Zevedei din funcţia de şef al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSRDU), d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°