Chiar nu-mi doresc să tulbur liniştea meditaţiei filozofice, sociologice sau politice a dascălului ardelean. El se sforţează să le priceapă şi să le cântărească pe toate, în vreme ce noi ne încingem creierii ca să-i desluşim concluziile. Chiar îmi pare rău că nedumerirea mă împiedică să trec peste ultimul său studio, pomenit luni după-amiază, celebră şi proletară zi de 2 mai, în mai multe ziare şi site-uri. Dacă marţi şi miercuri ţara dormea pe crengi de salcie înflorită, mai că uitam de subiect. Dar marţi dimineaţa, secretul scutului antirachetă (bucăţele, mă rog!) s-a spulberat. Sondajul a fost difuzat luni pentru ca marţi să aflăm de vizita şi declaraţia adjunctului secretarului de stat, doamna Ellen Tauscher. Dânsa şi preşedintele Traian Băsescu ne-au anunţat minunata cooperare dintre România şi SUA, concretizată şi în decizia de plasare a piesulicilor din scutul antirachetă tocmai la Deveselu, în judeţul Olt.

Muică, ce surpriză pentru oltenaşi! Poate bucurie, poate cadou, poate tremurici. Dar nu despre posibilele trăiri ale oltenilor mi-am propus să scriu. Eu am rămas blocat la legătura între sondajul IRES şi vizita distinsei doamne din guvernul american. Ce vreau să spun? Că nu-mi dau seama dacă sondajul a fost lansat ca parte dintr-un welcome românesc? Adică, uitaţi-vă, doamnă, ce popor minunat avem! Mai bine de 74% (că restul sunt fie plecaţi, fie sugari, preşcolari, analfabeţi, surzi şi la terapie intensivă!) se bucură de instalarea scutului! Se poate? Se poate, chiar fără să înţelegem ce-i acela un scut antirachetă. La urma urmei, dacă a hotărât preşedintele înseamnă că e bun şi ne foloseşte. Ce dacă nu înţelegem. Până la urmă, sondajul ne arată cu aproximaţie cam ce atitudine au românii. Nu ştiu a cui minte de la Cotroceni funcţionează pe un asemenea calapod. Sigur, întâmpinarea oaspeţilor cu dovezi de dragoste şi ataşament irculă de pe vremea Îm