Să ne imaginăm că s-ar reintroduce controalele la graniţele interne ale Uniunii Europene.

Adică la graniţele dintre ţările membre ale spaţiului Schengen. Toate controalele. Şi toate reglementările vamale. Ar fi un dezastru.

Cetăţenii ar pierde timpul cu verificările, transportul de mărfuri ar presupune mai multe formalităţi, camionagiii ar forma din nou cozi, poliţiştii de frontieră şi vameşii ar fi depăşiţi de volumul de muncă şi, la o adică, ar face grevă de zel, pentru a cere simplificarea controalelor (aşa cum au făcut vameşii italieni şi cei francezi la începutul anilor '80; şi asta a contribuit la punerea în aplicare a primului acord Schengen) şi noi angajări de personal. Bineînţeles, astfel de angajări ar trebui neapărat făcute - pentru că, prin intrarea în spaţiul Schengen, fiecare ţară a făcut concedieri semnificative, dat fiind că vameşii de la graniţele interne îşi pierduseră obiectul muncii. Bugetele publice ar avea cheltuieli sporite cu personalul şi infrastructura de frontieră, transportatorii şi comercianţii ar cheltui mai mult din cauza formalităţilor vamale mai complicate şi a timpului pierdut. Şi, bineînţeles, aceste costuri suplimentare se vor acoperi din buzunarul cetăţeanului, care va plăti impozite mai mari şi va cumpăra mărfuri mai scumpe. De fapt, n-ar fi nimic nou, s-ar reveni la situaţia de acum câteva decenii, de dinainte de Schengen. Dar tocmai acesta ar fi costul imens pe care ar trebui să-l plătească Uniunea Europeană: renunţarea la unul dintre marile sale câştiguri şi aruncarea la coş a unui principiu de bază, cel referitor la libera circulaţie. Spaţiul Schengen i-a putut oferi fiecărui cetăţean senzaţia că aparţine unui teritoriu unic. Când treci, cu trenul ori cu maşina, dintr-o ţară europeană în alta şi găseşti doar o plăcuţă de avertizare acolo unde înainte erau bariere, poliţişti şi verificări ale documentelor de i