Ieri. Coordonat de François Furet, volumul de studii intitulat „Omul romantic" (Polirom, 2000) conţine o analiză a lui Sidney Pollard, profesor de economie la Universitatea din Bielefeld, despre ţăranul din epoca romantică.

„Cel mai redus prestigiu social era rezervat lucrătorilor în agricultură. În practică, ei nu erau deloc necalificaţi: dimpotrivă, munca într-o fermă necesita nu doar forţă fizică şi rezistenţă, ci şi multe cunoştinţe, pricepere tehnică la mânuirea uneltelor şi un dezvoltat simţ al responsabilităţii, întrucât lucrătorii din agricultură puteau fi rareori supravegheaţi în mod direct.

Dar lipsa ştiinţei de carte, vorbirea lentă, provincială, riturile şi ritualurile sociale particulare, mersul încet şi stângaci, precum şi poziţia socială dependentă şi subordonată, toate acestea alimentau dispreţul pe care contemporanii lor îl încercau faţă de ei. Un fermier american, în vizită în Anglia la 1850, scria despre lucrătorii agricoli din vestul Angliei ca despre «cei mai degradaţi, săraci, proşti, brutali şi vulgari din câţi am văzut în regatul acesta...

N-am mai văzut nici în Irlanda, nici în Germania sau în Franţa, nici măcar printre negrii sau indienii de la noi sau printre chinezi şi malaiezieni oameni ale căror gusturi să fie mai instinctuale şi ale căror scopuri şi mod de viaţă să fie mai josnice... şi mai asemănătoare cu ale animalelor, ca la ţăranii aceştia». Descrieri similare se puteau citi şi despre ţăranii irlandezi, nemţi, italieni sau alţii."

Lucrători din agricultura României de azi

Azi. Ţărişoara din sud-estul Europei numită România pare să fie o excepţie şi în privinţa statutului şi a imaginii de care „se bucură" muncitorii în agricultură. În Franţa, Anglia, Germania şi celelalte state invocate în fragmentul de mai sus, lucrurile stau, desigur, altfel. În societăţile respective, prog