Cei mai mulţi dintre români nu se gândesc să pună bani deoparte în următorul an, reiese din Barometrul de Încredere a Consumatorului, realizat de GfK pentru Comisia Europeană.
Doar două din zece persoane plănuiesc să facă economii, comparativ cu 80%, care declară că nu vor strânge bani. În plus, mai bine de două treimi dintre respondenţi consideră că nu este deloc un moment bun pentru investiţii.
"Perioada actuală nu pare a fi una favorabilă nici economisirii sau investiţiilor majore", explică realizatorii studiului, care subliniază faptul că situaţia nu s-a schimbat foarte mult faţă de anul trecut.
În ultimul an, românii au preferat să economisească în lei, după cum arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR). La finele lunii martie, economiile în lei ale populaţiei erau cu 5,8% mai mari faţă de martie 2010, ajungând până la un total de 65,5 miliarde de lei. Depozitele în valută au avansat mai lent, cu 3% în intervalul de analiză, până la echivalentul în lei a 38,8 miliarde de lei.
Acelaşi procentaj de 80% dintre respondenţi se aşteaptă ca preţurile să crească în următorul an. "Opiniile privind inflaţia, atât pentru anul trecut, cât şi pentru următorul an, sunt dintre cele mai negative din ultimii zece ani", remarcă reprezentanţii GfK. În martie, inflaţia anuală ajunsese la 8,01%, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
Sondajul, cofinanţat de CE, este realizat lunar de GfK România, pe un eşantion de 1.000 de persoane.
Cei mai mulţi dintre români nu se gândesc să pună bani deoparte în următorul an, reiese din Barometrul de Încredere a Consumatorului, realizat de GfK pentru Comisia Europeană.
Doar două din zece persoane plănuiesc să facă economii, comparativ cu 80%, care declară că nu vor strânge bani. În plus, mai bine de două treimi dintre respondenţi consideră că nu este deloc un moment bun pentru in