Doar ura şi grandomania îl împiedică să înţeleagă că sistemul ticăloşit s-a fragilizat şi statul s-a întărit, după cum i-a fost chiar lui voia, încât i-a venit de hac şi l-a băgat după gratii. Iarăşi, nu este singurul. Reţelele tip Voicu şi Vântu, cele din vămi, spitale, universităţi, magistratură încep să-şi mai piardă din tentacule şi putere. E, deocamdată, doar începutul unei demitizări. Un avertisment. Aşa cum spune Dan Turturică într-o excelentă analiză (De ce nu îl salvează SISTEMUL pe Vântu), mitul invincibilităţii SISTEMULUI se prăbuşeşte cu fiecare Ťsalvareť sau ţeapă ratată. Asta nu au înţeles Vântu şi alţii ca el. Sau chiar dacă intuiau, nu au luat în serios fenomenul, mizând că, rămasă relativ neatinsă, clasa politică va pune suficientă presiune pentru revenirea la regulile după care sistemul a funcţionat 20 de ani. În special în justiţie.
Este cea mai importantă redută şi miză a războiului din ultimii cinci ani. Pot spune că, dacă până la finele mandatului, preşedintele Băsescu reuşeşte, habar n-am cum, să facă să funcţioneze şi partea rămasă nereformată a justiţiei, adică judecătorii, aşa cum funcţionează procurorii (nu-i idealizez, sunt încă destui mafioţi şi corupţi şi acolo), chiar şi venirea la putere a USL nu va putea redresa sistemul. Adică să facă din el ce-a fost, ba chiar mai mult.
De aceea spun că prăbuşirea lui Vântu este mai mult decât anihilarea unui golan bătrân cu pretenţii, până de curând justificate, de oligarh. Este încă un semnal pentru sistemul care i-a asigurat gloria şi impunitatea. Pe care, sunt convinsă, îl rumegă nu doar mafioţii şi clanurile, foştii securişti şi politicienii care îşi amanetează anticipat puterea pe care vor să o acapareze, nu doar magistraţii şi serviciile. Ci şi Ghiţă şi Schwartzenberg. Ponta şi Antonescu. Încarcerarea lui Vântu este un mesaj pentru fiecare în parte şi pentru sistem în t
