La Deveselu s-a răsurnat racheta cu americani. Deveselu, care e la o azvârlitură de băţ de Caracal. Acel Caracal unde, aşa cum spune folclorul, s-a răsturnat celebra căruţă cu ... ploşti, la care unii schimbă consoana l cu r. Că le-a impus şmecherul de Băsescu sau că înşişi americanii au ales cu ochii închişi Deveselu pentru Scutul Antirachetă din România, simbolistica localităţii oltene, pentru militari care au servit în aviaţie, este una cu profunde semnificaţii: diribau ! Sau batalion disciplinar, în limbajul comun. Un fel de închisoare militară.
Acuzaţi în fel şi chip – fără dovezi deocamdată ! – că ar fi înfiinţat închisori secrete şi în România, pentru smulgerea adevărului de la unii fundamentalişti islamişti cu preocupări teroriste, americanii par că se lasă atraşi sau chiar sunt atraşi în mod natural de locuri cu încărcătură (vocaţie) penitenicară.
Unor militari care au servit în aviaţie, unitatea militară de la Deveselu le provoacă fiori reci: acolo era batalionul de pedeapsă. Un fel de închisoare militară pentru militarii care încălcaseră normele militare, dar nu atât de mult încât să fie trimişi în închisori consacrate. În jargonul ostăşesc, Deveselu era considerat un „diribau al Aviaţiei”. Pe vremuri arma care astăzi poartă denumirea de Forţele Aeriene se numea Aviaţie.
Scutul pare un lucru bun şi demn de apreciat pentru România. Polonia şi Cehia nu îl au ! Îl are admiratorul Licuriciului cel Mare. Dar scutul american e deja confiscat de Băsescu şi de gloata sa din PDL.
Pentru Traian Băsescu, episodul „Scutul American Antirachetă” face parte din seria ipocriziilor sale tipice. Cu multă făţărnicie, Băsescu a reuşit să-i ducă de nas pe mulţi, spunându-le că el este părintele descentralizării şi al respectului pentru autorităţile locale descentralizate.
Ce a făcut acum Băsescu T. cu preţuirea pentru descentralizare şi pentru aut