Lucrările de modernizare a fostului cinematograf au demarat săptămâna trecută, în prezent fiind executate reparații la interior, în sala de spectacole.
Fostul „23 August“, redenumit după Revoluţie „Galax“ a găzduit în ultimii ani diverse expoziţii şi târguri. Din păcate, în ultima vreme clădirea a intrat într-o stare avansată de degradare. Cea mai arzătoare problemă o reprezintă acoperişul, care nu mai poate ţine în frâu ploaia şi ninsorile. Din cauza infiltraţiilor, o parte a tavanului s-a prăbuşit în primăvara anului trecut.
„Vom reproiecta toată clădirea pentru a îi da un aer de modernism şi o vom transforma în casă de cultură, fără a afecta, însă, activitatea de film“, explică Ionel Constantin, şeful Direcţiei Municipale de Cultură, Sport şi Tineret.
Pentru reabilitarea şi modernizarea completă a cinematografului „Galax“ este nevoie de aproximativ 1 milion de lei. După ce au reuşit, în octombrie 2009, să concesioneze cinematograful pe o perioadă de 15 ani, autorităţile sunt obligate ca în termen de patru ani să reabiliteze imobilul şi să demareze proiecţia de filme.
„Vom face o sală multifuncţională, cu cinematograf, sală de teatru, sală de festivităţi, cabine de probă, vestiare, tot tacâmul“, spune Ionel Constantin.