CSAT a aprobat ca locul de amplasare a sistemului antirachetă să fie în fosta bază aeriană de la Deveselu din judeţul Olt, şeful statului menţionând că baza ramâne sub comandă românească.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că pentru început la fosta baza aeriană de la Deveselu vor fi dislocaţi 200 de militari americani, subliniind că baza aeriană de la Deveselu rămâne în continuare sub comanda Forţelor Aeriene Române.
"Practic, din luna februarie a anului trecut, când România a răspuns pozitiv invitaţiei Statelor Unite ale Americii de a fi parte a acestui program de securitate, s-au desfăşurat analize cu privire la locaţia optimă pentru acest sistem de apărare, au fost analizate mai multe locaţii. Vă pot spune că sunt circa 120 de parametri care trebuie îndepliniţi de o astfel de locaţie pentru ca sistemul să fie în deplină siguranţă. În cele din urmă, s-a optat şi noi am aprobat ca locul de amplasare a sistemului antirachetă să fie în fosta bază aeriană de la Deveselu, judeţul Olt", a declarat Traian Băsescu.
El a precizat că s-a discutat cu autorităţile locale din judeţul Olt, care şi-au dat acordul în acest sens.
"Ne-am dat acordul de principiu, în limita competenţelor noastre", a declarat pentru gândul primarul din Deveselu, Beciu Gheorghe, care a precizat că, luni seară, a fost invitat la Palatul Cotroceni, împreună cu alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Preşedintele Băsescu i-a informat în legătură cu deciziile CSAT şi le-a cerut acordul pentru amplasarea rachetelor americane la Deveselu.
În cursul zilei de azi, va avea loc o şedinţă la Slatina, unde vor fi discutate detalii legate de amplasarea scutului antirachetă. Primarul din Deveselu mai spune că aeroportul militar din Deveselu, deşi închis în 2002, are o infrastructură bună. "Acolo este încă o mică unitate militară, care a conservat aeroportul", explică Be