Cel mai recent roman al ei are însă un caracter ficţional mai apăsat, poate şi pentru că subiectul – controversat – era prea riscant: ultimele zile din viaţa unui Patriarh al României şi împrejurările morţii sale, rămase „sub pecetea tainei“ şi sub paravanul „vârstei înaintate“. Despre ele s-au formulat în presă lucruri grave şi doar naivii sau ipocriţii le-ar aşeza pe toate sub semnul teoriei conspiraţiei, bagatelizând suspiciunile despre oportunitatea intervenţiei chirurgicale, modul contraindicat al aplicării anesteziei (care din locală ar fi devenit generală) sau manevrele postoperatorii întârziate. S-a scris şi despre ancheta rapid muşamalizată, despre implicări alarmante – nu insist. Conştientă, pesemne, că nu vom avea parte de un răspuns juridic satisfăcător, jurnalista avansează o explicaţie „slabă“, literară, sub clasica protecţie a pactului ficţional („Personajele şi situaţiile din această carte sunt, în cea mai mare parte, fictive…“). Nenumit, Patriarhul are toate datele defunctului Teoctist, rezumate în prezentarea de pe coperta a patra: „Are nouăzeci şi doi de ani, un trecut controversat şi probleme cu prostata. Trăieşte într-un palat, slujit ca un împărat bizantin. Nopţile îi sunt chinuite de boală şi de amintirile unei vieţi închinate deopotrivă Bisericii şi puternicilor zilei, fie ei legionari sau comunişti. Zilele îi stau sub semnul urgenţei; trebuie să-şi asigure succesiunea în scaunul de Patriarh. Viclean şi hâtru, bătrânul se ştie înconjurat de inşi unşi cu toate alifiile, gata oricând să-i ia locul. Pe prietenii credincioşi îi poate număra pe degetele de la o mână. Tinerii din lumea lui îi detestă compromisurile politice, iar cei care au cu adevărat puterea îl amăgesc (…). Tentaculele puterii îl însoţesc până în pragul morţii şi chiar dincolo de ea. Va reuşi Patriarhul să dejoace planurile rivalilor săi?“. Pe fundalul disputelor de putere şi