Orice abordare scenică a unei tare sociale precum bădărănia este bine-venită în peisajul cultural autohton, pentru care mitocănia rămâne o temă fertilă. În esenţă, mitul bădărăniei este acelaşi, indiferent de epocă, la fel de proaspăt acum, ca în bine-cunoscuta piesă a lui Goldoni.
Mesajul celebrului dramaturg italian nu este - din păcate - deloc perimat. De aceea, readucerea pe scenă a unor portrete tip din zona mitocăniei, a prostiei sau a trufiei ar trebui să fie un succes de casă garantat, aşa cum s-a întâmplat cu recenta reţetă înregistrată de piesa „Dineu cu proşti" a Naţionalului din Bucureşti.
În acest sens, comedia muzicală în trei acte „I Quatro Rusteghi" („Cei patru bădărani") compusă de Ermanno Wolf-Ferrari (1876-1948) era de aşteptat să aducă elemente noi în necesarul demers de „înfierare" a unor defecte care în societatea noastră trec tot mai mult la rangul de mod de viaţă. Şi asta, pentru că, dacă scena teatrului are, mai ales în cultura noastră, o glorioasă tradiţie în acest sens, la operă temele predilecte vin de regulă din alte zone.
Culoare veneţiană
Această schimbare de registru tematic în repertoriul Operei Naţionale din Bucureşti a beneficiat de o atenţie specială, echipa de realizatori a spectacolului fiind compusă din regizorul austriac Peter Pawlik (deja apreciat de publicul bucureştean datorită montării semnate în 2008 cu „La Cenerentola" de Rossini), dirijorul Vlad Conta, lighting design şi coordonare decoruri - Cătălin Ionescu-Arbore, costumele fiind semnate de Andreea Koch şi decorurile, de Vlad Osiac.
Un aspect interesant a fost opţiunea pentru folosirea în spectacol a dialectului veneto, consultant lingvistic pentru rezolvarea problemelor rezultate fiind Nadia Nigris, director adjunct la Accademia Teatro alla Scala. De ce a fost nevoie de atâta muncă în plus pentru însuşirea în cânt a acestui dialect,
