După două sezoane de succes, „Miss Fata de la Ţară“ se transformă în „Mi-s băiatul de la ţară“. Din 16 mai, formatul similar va fi prezentat de Andreea Raicu, în fiecare luni, de la ora 20.30, la Prima TV.
Elena Gheorghe, Xonia, Celia, Anca Ţurcaşiu, Crina Matei, Aurelian Temişan şi Cornel Păsat sunt vedetele care au acceptat provocarea de a-l descoperi pe cel mai vânjos, harnic şi dezgheţat flăcău din România. „Mă bucur foarte mult că prin această emisiune li se oferă şi băieţilor de la ţară şansa de a-şi pune în valoare calităţile", a declarat Andreea Raicu, gazda emisiunii, care promite „un show spectaculos, autentic românesc, cu vedete în locuri pitoreşti, băieţi arătoşi, tradiţii, competiţie, dar şi fete frumoase venite să îşi susţină favoriţii la finala locală".
Cei dornici de afirmare, căutaţi prin toate colţurile ţării de vedetele iscoditoare implicate în proiect, trebuie să ştie că, pentru a ajunge în campusul din Capitală, au nevoie de foarte multe calităţi. Printre testele la care vor fi supuşi se numără câteva probe agricole, de rezistenţă fizică, dar şi probe de aptitudini artistice - de la dans popular şi modern până la defilări pe catwalk şi şedinţe foto. Aurelian Temişan, unul dintre veteranii emisiunii, este convins că băieţii de la ţară nu sunt cu nimic mai prejos decât cei de la oraş : „Şi eu mi-s băiatul de la ţară, pentru că sunt din Craiova.
Andreea Raicu, gazda celor două emisiuni: „Miss Fata de la Ţară“ şi „Mi-s băiatul de la Ţară“
Sunt mulţi băieţi frumoşi şi talentaţi în România, pe care-i voi supune la probe bărbăteşti precum tăiatul lemnelor, arat etc. Băieţii de la ţară pot concura oricând cu cei de la oraş şi, categoric, pot ieşi învingători". Despre băieţii de la sat, cântăreaţa Xonia are numai cuvinte de laudă, considerându-i superiori celor de la oraş cel puţin dintr-un punct de vedere: „Ideea este fo