Ministerul Finanţelor Publice (MFP) intenţionează să emită azi, pe piaţa locală, obligaţiuni de stat denominate în euro, cu scadenţa la 3 ani, în valoare de 600 milioane euro.
Aceasta ar fi prima licitaţie din 2011 cu titluri de stat în euro, după ce o ieşire a MFP pe pieţele internaţionale a întârziat să apară, deşi fusese anunţată de oficialii ministerului pentru martie-aprilie, iar condiţiile de piaţă erau foarte bune.
Pe de altă parte, analiştii ING spun că organizarea unei astfel de licitaţii pe piaţa internă era destul de probabilă după ce BNR a decis reducerea rezervelor minime obligatorii la pasivele în valută, masură în urma căreia li s-a eliberat băncilor o sumă de circa 1,2 miliarde euro.
În privinţa costului pe care Finanţele l-ar putea plăti pentru această licitaţie, potrivit analiştilor ING, cotaţiile curente pentru ratele de dobândă swap (împrumuturi la termen euro contra lei) şi CDS (credit default swap – costul asigurării pentru riscul de neplată din partea statului) indică un randament în jur de 4,6%.
Pe lângă acestă licitaţie de tiluri de stat în euro, MFP intenţionează să mai împrumute în aprilie încă 4,8 miliarde lei. Deocamdată, în urma licitaţiei din urmă cu doua zile, Finanţele au atras 1,64 miliarde lei, deşi avuseseră programată o sumă de 1,5 miliarde lei.