Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corneliu Dică, înlăturat din conducerea Eolica Dobrogea One

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 4 mai 2011 ·

În luna martie, spaniolii de la Ibedrola Renewables România SRL au făcut un schimb de părţi sociale cu Eolica Dobrogea (Schweiz) I GmbH, reprezentată prin Cristoph Reat Kapp, administrator.

În fapt, ibericii s-au implicat în SC Eolica Dobrogea One SRL. Cu această ocazie, Corneliu Dică a fost revocat din funcţia de administrator, locul său fiind luat de reprezentanţii Ibedrola, Alejandro Hoz Garcia-Bellido şi Cesar Calvo Hernandez. Corneliu Dică a fost director în cadrul CN Administraţia Porturilor Maritime SA, la Rokura şi este implicat, potrivit Registrului Comerţului, în SC Sea Marine Services, SC T.Q.M. Services, Eolica Dobrogea, Eolica Dobrogea Six, Eolica Dobrogea Seven, Eolica Dobrogea Eight, Eolica Dobrogea Nine, Eolica Dobrogea Ten şi C-Tech. Administrează SC Parc Eolian SRL, Eolica Dobrogea Two, Eolica Dobrogea Three, Eolica Dobrogea Four, Eolica Dobrogea, T.Q.M. Services şi Cris AGRO STAR. Cea din urmă societate a fost preluată de la Camelia Cati, nevasta primarului comunei Cogealac, Hristu Cati. În luna martie, spaniolii de la Ibedrola Renewables România SRL au făcut un schimb de părţi sociale cu Eolica Dobrogea (Schweiz) I GmbH, reprezentată prin Cristoph Reat Kapp, administrator.

În fapt, ibericii s-au implicat în SC Eolica Dobrogea One SRL. Cu această ocazie, Corneliu Dică a fost revocat din funcţia de administrator, locul său fiind luat de reprezentanţii Ibedrola, Alejandro Hoz Garcia-Bellido şi Cesar Calvo Hernandez. Corneliu Dică a fost director în cadrul CN Administraţia Porturilor Maritime SA, la Rokura şi este implicat, potrivit Registrului Comerţului, în SC Sea Marine Services, SC T.Q.M. Services, Eolica Dobrogea, Eolica Dobrogea Six, Eolica Dobrogea Seven, Eolica Dobrogea Eight, Eolica Dobrogea Nine, Eolica Dobrogea Ten şi C-Tech. Administrează SC Parc Eolian SRL, Eolica Dobrogea Two, Eolica Dobrogea Three, Eolica Dobrogea Four, Eoli

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 2 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 2 ore
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Cod galben de inundaţii pe râuri din 3 județe. Care sunt zonele vizate HARTĂ

Ziare.com acum 22 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă miercuri, 8 ianuarie, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud, arătând că, din cauza precipitaţiilor şi topirii zăpezii, pot avea loc creşteri de debite ş

Ben Affleck şi Jennifer Lopez au divorțat oficial

HotNews acum 14 minute
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi, potrivit documentelor judiciare obţinute de People. Hotărârea vine la aproape 20 de săptămâni după ce actriţa din „Unstoppable” a depus o cerere de desfacere a căsătoriei în 20 august anul trecut

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 3 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Semnal de alarmă lansat de NATO: Ignorarea investiţiilor în apărare pune în pericol securitatea

Mediafax acum 20 minute
Într-un interviu pentru FT, Bauer a declarat că instituţiile financiare nu înţeleg rolul crucial pe care îl joacă în „apărarea colectivă” şi riscă să rateze oportunităţi importante de finanţare guvernamentală, mai ales după invazia Rusiei în Ucraina

Regele Danemarcei a schimbat stema regală după comentariile lui Donald Trump despre Groenlanda. „O senzație”, explică un istoric

HotNews acum 2 ore
Regele Danemarcei i-a şocat pe unii istorici prin schimbarea stemei regale pentru a evidenţia mai mult Groenlanda şi Insulele Feroe, ca reacţie la afirmaţiile lui Donald Trump că doreşte să cumpere Groenlanda, scrie The Guardian, citat de News.ro. L

Crăciunul pe stil vechi. Milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului

Mediafax acum 4 ore
Astăzi, pe 7 ianuarie 2025, milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul conform calendarului pe stil vechi, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Diferenţa îşi are rădăcinile într-o istorie îndelungată a

Româncă înjunghiată de mai multe ori de soțul ei în parcarea unui supermarket din Italia. Oamenii au aruncat cu pietre în agresor pentru a o salva

Ziare.com acum 2 ore
O româncă în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiată luni, 6 ianuarie 2025, de soțul ei, tot român, într-o parcare a unui supermarket din Seriate, provincia Bergamo, Italia. Bărbatul a continuat să o agreseze cu cuțitul, chiar și atunci când martori

Vremea

București
acum

14°
mar.

4°/14°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/8°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

13°
mar.

6°/13°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°