În anumite privinţe, domnul Oleniuc este un nostalgic. Deşi a renunţat de bunăvoie la şefia PNL Mangalia, din când în când, dă semne că regretă profund acest lucru. În materie de nostalgie profundă, domnul Oleniuc seamănă foarte bine cu mentorul său în ale politichiei, deputatul pedelist Zanfir Iorguş.

Şi domnia sa, la un moment dat, se manifesta ca şi cum i-ar fi fost lehamite de Primărie, după care a căzut într-un adânc extaz, manifestându-şi plenar dorinţa de a reveni la statutul de edil-şef! Ca atare, a trecut la atacuri directe la adresa actualului primar. Mulţi au caracterizat atitudinea domnului Iorguş ca o formă materialist-dialectică de refulare personală după înfrângerea usturătoare suferită la alegerile locale trecute. Părerea mea este că, dacă avea ceva de spus, trebuia să o facă la momentul adevărului, căci, se ştie, după război, mulţi viteji se arată... În plan liberal, domnul Oleniuc procedează la fel, încercând, în lipsa „sulei" lui Iliescu din coaste, un generic consacrat pentru loviturile date pe la spate, să-l bruieze cât se poate de temeinic.

Ce-i drept, cu excepţia tezelor lui Iorguş, în PNL Mangalia, nu a existat niciodată o autentică unitate de monolit în privinţa unor concepţii sau idei. Înţeleg spiritul critic manifestat de Oleniuc ori de câte ori vine vorba despre Sorin Andrei, care i-a luat locul în fruntea partidului, dar nu în maniera în care o face domnia sa. Ştiu că, după modelul pedelist, se poartă stilul epistolar. Din păcate, scrisorile otrăvite fac mult rău partidului. Dintr-un mai vechi reflex strămoşesc, unii preferă să-şi spele rufele în văzul lumii! E drept, Sorin Andrei a inflamat spiritele cu dorinţa sa de a reface identitatea partidului, chestiune care i-a nemulţumit pe adepţii deputatului Iorguş, căruia nu-i convine faptul că, în postura de viceprimar, Andrei colaborează foarte bine cu Tusac... Pe post