Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Daţi-i Cupa Barcelonei!“

Publicat in Adevarul, miercuri 4 mai 2011 ·

La fel ca antrenorul său, Jose Mourinho, Cristiano Ronaldo a pus eliminarea Realului în semifinala cu Barcelona pe seama arbitrilor. În returul de pe „Camp Nou“, Cristiano Ronaldo n-a tras niciun şut pe spaţiul porţii, însă a acuzat în termeni duri prestaţia arbitrilor.

„El Clasico" la puterea a patra, disputat în numai 18 zile, s-a încheiat cu scorul general de 2-1 pentru catalani în ceea ce priveşte obiectivele atinse (Barça este 99 la sută campioană şi calificată în finala Ligii, iar Real a pus mâna pe Cupa Spaniei). Ecourile încleştărilor dintre cele două mari rivale se vor auzi însă mult timp de-acum înainte. A spus-o chiar Cristiano Ronaldo: „Ne-au furat! Sezonul viitor să le dea Cupa direct celor de la Barcelona!"

Declaraţiile ironice ale starului portughez au venit parcă să ţină loc „mutului" Mourinho, care a văzut meciul din camera sa de hotel fără să participe la conferinţele de presă. Cei doi lusitani s-au sincronizat însă perfect la aeroportul din Barcelona, rotindu-şi sugestiv degetele în faţa camerelor, gest care simbolizează în lumea fotbalului „jaf la drumul mare". „Mai bine nu veneam la meci, dar noi suntem un club de gentlemeni şi nu puteam face asta", a mai spus CR7, găsind şi o exprimare inedită pentru a justifica eşecurile echipei sale contra Barcelonei: „Misiune imposibilă 4!"

Frustrarea „galacticilor" a fost atât de mare încât l-a afectat şi pe Iker Casillas, de obicei un fotbalist cerebral. „Arbitrul ne-a terminat. Am fost dezavantajaţi în ambele manşe. Ne-au furat finala", a declarat cel a cărui parade au salvat Realul de o înfrângere la scor. Punând tunurile pe centralul belgian De Bleeckere, madrilenii au neglijat realitatea din teren. Cu un singur şut pe spaţiul porţii în 90 de minute (la golul lui Marcelo) şi cu un raport al faulturilor comise de 31 la 10 e greu să treci de o echipă precum Barcelona.

@N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2025 Promovabilitate de 76,2% la Constanța, după contestații

Ziua Constanta acum 4 ore
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a făcut publice rezultate după contestații BAC-sesiunea iunie 2025. După afișarea rezultatelor la contestații, județul Constanța a urcat încă o poziție în ierarhia națională. Procentul de promovabilitate este

Luni s-a publicat OUG care micșorează concediul și sporul pentru condiții periculoase. Angajații vor primi doar 300 lei brut și 3-5 zile de concediu

Gandul acum 4 ore
De marți, intră în vigoare noua Ordonanță de Urgență care micșorează sporurile angajaților de la stat care lucrează în condiții periculoase. Luni a fost aprobat documentul, iar de la 1 iulie va fi și aplicat. Noul guvern limitează sporul pentru munc

Știri România Copil de trei ani, în stare gravă după ce a căzut de la etajul 5!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un copil de doar 3 ani a căzut astăzi de la etajul 5 al unui bloc de locuințe azi, 30 iunie. Echipajele SMURD au intervenit rapid, iar micuțul a fost intubat la fața locului și transportat în stare extrem de gravă la Spitalul de Pediatrie. Ce spun r

Legea prin care parlamentarii cu case în București și Ilfov rămân fără bani de chirie a fost ADOPTATĂ

Gandul acum 4 ore
Legea prin care parlamentarii care dețin imobile în București sau județul Ilfov nu mai primesc bani de chirie din partea Parlamentului a fost adoptată luni în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. De asemenea, legea urmează să se aplice

ANM: Caniculă, disconfort termic și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Potrivit prognozei anunțate luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 30 iunie – 13 iulie, vremea va fi caracterizată de valori termice ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat, urmate de o răcire treptată și o p

UPDATE. VIDEO. Planul Roșu de intervenție activat la Bihor. Accident rutier grav între două microbuze și un autoturism

Ziua Constanta acum 4 ore
În data de 30 iunie 2025, în jurul orei 15.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor a fost alertat cu privire la producerea unui accident rutier la ieșirea din localitatea Cauaceu, pe direcția Salard. Evenimentul a implicat do

Alexandru Nazare, ministrul de Finanţe: România a trăit pe datorie. E momentul adevărului

Ziarul Financiar acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a publicat luni o analiză severă a situaţiei economice actuale, la exact o săptămână de la revenirea sa în fruntea ministerului. Într-o postare pe reţelele sociale, Nazare acuză ani de politici fiscale irespon

Pep Guardiola este îngrijorat pentru lipsa de odihnă a jucătorilor de la Manchester City: Cupa Mondială a Cluburilor i-ar putea distruge

News.ro acum 5 ore
Managerul grupării Manchester City, Pep Guardiola, este îngrijorat de lipsa de odihnă pe care o va avea echipa sa înaintea noului sezon din Premier League şi a declarat că implicarea lor în Cupa Mondială a Cluburilor i-ar putea „distruge”. City a în

Premieră: Donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum. Ministerul Finanţelor anunţă dobânzi de până la 8,25% pentru lei şi 6,3% pentru euro. Subscrierile încep pe 4 iulie

Ziarul Financiar acum 5 ore
Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS e

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după abrogarea operaţionalizării structurilor antifraudă judeţene: „Ar fi generat COSTURI suplimentare”

Gandul acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunțat luni seară, după ce Guvernul a abrogat operaţionalizarea structurilor antifraudă judeţene de la 1 iulie, că măsura ar fi generat costuri suplimentare pentru bugetul public, fragmentare la nivel deciz

Vremea

București
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

19°/29°
joi

19°/31°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

13°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/27°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/35°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/32°
mie.

16°/35°
joi

17°/38°
vin.

20°/41°