Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai fiabile mașini în viziunea ADAC

Publicat in Capital, miercuri 4 mai 2011 ·

ADAC, renumitul Club Auto German a realizat un nou studiu care clasifică mașinile în funcție de fiabilitate. Documentul este structurat pe cinci clase de vehicle – mini, mică, medie inferioară, medie și medie superioară și ia în calcul numărul de defecțiuni constatate de specialiștii ADAC în urma solicitărilor făcute de membrii săi pe parcursul anului trecut.

Conform metodologiei, în clasament au intrat doar mașinile care au fost comercializate cel puțin trei ani pe piața germană, au fost înmatriculate în mai mult de 10.000 de exemplare într-unul dintre acești ani, iar în restul anilor în minimum 5.000 de unități.

În clasa mini, cel mai fiabil automobile este, conform ADAC, Toyota Aygo, urmat de Fiat 500 și Peugeot 107.

La clasa mică, liderul fiabilității este Mini, urmat de Peugeot 207 și Mitsubishi Colt. Surprinzător, cel mai fiabil dintre modelele germane incluse de ADAC în acest segment este Opel Meriva care a ocupat locul patru, în timp ce Volkswagen Polo se află doar pe poziția a zecea iar Opel Corsa pe 11.

Cele mai puține defecte din clasa medie inferioară au fost observate de specialiștii ADAC la modelul BMW seria 1. Pe poziția secundă se află Audi A3, iar pe a treia treaptă a podiumului Peugeot 308, urmat de Mercedes B și A klasse. Volkswagen Golf ocupă locul șapte, Renault Megane este pe 15, Opel Astra pe 16 iar Ford Focus pe 19.

Clasa medie este dominată autoritar de mașini germane, liderul segmentului fiind BMW X3, urmat de Mercedes C klasse și BMW Seria 3. Primul model al unui producător din afara Germaniei prezent în clasamentul acestei clase ocupă locul șase și este Nissan Qashqai.

La clasa medie superioară, liderul fiabilității, adică modelul la care au fost raportate cele mai puține defecte pe parcursul anului trecut, este Audi A5, urmat de BMW Seria 5 și de Audi A6.

Așa cum se poate observa, germanii de l

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 54 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 2 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 31 minute
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 4 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 3 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum o ora
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°