Într-un document care pare a fi testamentul lui Osama bin Laden, liderul Al-Qaida îşi cere scuze copiilor lui pentru că i-a neglijat, în favoarea Jihadului (războiul sfânt), scrie The Daily Mail. De asemenea, Osama bin Laden îşi roagă urmaşii să nu colaboreze cu Al-Qaida.
Documentul, care a fost publicat pentru prima dată într-un ziar libanez în 2001, a fost readus în atenţia lumii de către publicaţia kuweitiană Al-anba, după apariţia veştii că Osama bin Laden a fost omorât.
În testament, Osama se compară cu un calif din secolul al VII-lea (şef musulman care deţine puterea politică şi religioasă) şi le sugerează copiilor să-şi facă singuri un nume în viaţă şi să nu se bazeze pe faptul că bin Laden este tatăl lor.
“Cât despre voi, copiii mei: iertaţi-mă pentru că nu v-am acordat decât o parte minimă din timpul meu, de când am simţit chemarea Jihadului“, ar fi scris Osama bin Laden în testament.
În acelaşi document, Osama le scrie copiilor: “Vă sfătuiesc să nu vă alăturaţi Al-Qaida“. În testament, Osama bin Laden le interzicea celor patru soţii să se recăsătorească după moartea sa. “Nu vă gândiţi la asta. Voi trebuie să aveţi grijă de copii, să vă sacrificaţi şi să vă rugaţi pentru ei“, scria Osama.
Într-un document care pare a fi testamentul lui Osama bin Laden, liderul Al-Qaida îşi cere scuze copiilor lui pentru că i-a neglijat, în favoarea Jihadului (războiul sfânt), scrie The Daily Mail. De asemenea, Osama bin Laden îşi roagă urmaşii să nu colaboreze cu Al-Qaida.
Documentul, care a fost publicat pentru prima dată într-un ziar libanez în 2001, a fost readus în atenţia lumii de către publicaţia kuweitiană Al-anba, după apariţia veştii că Osama bin Laden a fost omorât.
În testament, Osama se compară cu un calif din secolul al VII-lea (şef musulman care deţine puterea politică şi religioasă) şi le sugerează copiilor s