Un cetăţean sirian este cercetat de poliţiştii bucureşteni pentru un prejudiciu adus bugetului de stat de peste un million de euro. Sursa: Razvan Petrescu
Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a fost reţinut, miercuri, de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor(SIF) din Sectorul 3, fiind acuzat de evaziune fiscală.
Deşi prejudiciu adus statului este de peste un million de euro, judecătorii au decis cercetarea acestuia în stare de libertate, sirianul fiind pedepsit doar cu interdicţia de a nu părăsi România.
Anchetatorii de la SIF Sector 3 susţin că, în perioada ianuarie, aprilie 2011, firma Tactic Food Sistem, care îi aparţinea sirianului, ar fi efectuat 119 importuri de mărfuri textile din Turcia şi Siria, în valoare de aproximativ 2.400.000 de lei, pe care nu le-a înregistrat în ducumentele contabile, iar aceste mărfuri ar fi fost vândute apoi unor societăţi comerciale, fără a întocmi documente justificative.
Produsele care erau introduse în ţară figurau în acte cu un preţ cu mult subevaluat. De pildă, o pereche de sandale era trecută în acte la 1,20 de lei, deşi preţul real ar fi fost cuprins între 7-10 lei. Într-un TIR erau transportate 20.000 de perechi de sandale, susţin poliţiştii.
Poliţiştii presupun că, din anul 1990, de când a venit în România, sirianul ar fi înfiinţat peste 20 de societăţi comerciale, pe care, după trei luni, iar după ce depunea raportarea contabilă le cesiona, pierzându-şi urma.
În luna aprilie, tot poliţiştii de la SIF Sector 3 l-au prins în flagrant pe administratorul societăţii în timp ce făcea încă două importuri din Turcia, conform declaraţiilor vamale, în valoare de 40.000 de lei.
Documentele arătau că firma a introdus în ţară 39.092 de perechi de sandale, papuci şi pantofi de damă. Tot atunci, poliţiştii au prins-o în flagrant pe contabila societăţii care tipărea cu ajutorul unei imprimante