Cu datorii de 20 milioane dolari, cu un singur vapor, \"Carmen Silva\" arestat în Turcia, aflată în insolvenţă, ultima companie maritimă de stat a României, Petromin, este obligată de AVAS să renunţe la activitatea de navigaţie maritimă şi să se apuce de turism.
Conducerea executivă a Petromin s-a trezit ieri cu o adresă semnată de administratorul special Irina Grigorescu în care i se prezintă o nouă organigramă a societăţii: "urmare a reorganizării societăţii am decis impreună cu administratorul judiciar o restrângere a activităţii personalului angajat al SC Petromin, ca urmare a situaţiei de insolvenţă, iar angajaţii ale căror posturi vor fi restructurate, vor primi preaviz".
Din organigrama prezentată reiese că Petromin rămane doar cu complexul Dunărea din staţiunea Saturn prilej cu care vor fi angajate trei cameriste.
"Respingem categoric această adresă, vom lupta pentru supravieţuirea companiei, nu este posibil ca un asemenea administrator, o femeie de 35 ani, din Bucureşti, care habar nu are ce înseamnă un vapor sau transporturile maritime, să schimbe obiectul de activitate", a declarat într-o conferinţă de presă, directorul executiv Florentin Chiforeanu.
"AVAS-ul vrea să ne desfiinţeze şi să păstreze doar complexul turistic de la Saturn , condus de Marian Florea, fratele vicepreşedintelui AVAS Daniel Florea şI care numai în sezonul estival 2010 a avut pierderi de 2,1 miliarde lei vechi" a explicat directorul departamentului nave al Petromin, Horia Bud.
După ce în luna martie s-a decis procedura de insolvenţă ,conducerea executivă a Petromin a intenţionat "să incheiem activitatea maritimă şI să ne indreptăm spre activitatea fluvială prin achiziţionarea unor nave autopropulsate pentru a continua pe segmentul Dunării".
Directorul Petromin o acuză pe reprezentanttul AVAS că a luat decizii fără a l