Guvernul de la Lisabona a ajuns la un "acord bun" cu delegaţiile UE şi FMI însărcinate să negocieze programul de ajutor financiar cerut de Portugalia, a anunţat, aseară, primul demisionar Jose Socrates. Ajutorul financiar pentru ţara sa se va ridica la aproximativ 78 de miliarde de euro, anunţă BBC.
"Aş dori să îi anunţ pe portughezi că guvernul a ajuns la un acord cu delegaţiile instituţiilor internaţionale asupra programului de ajutor financiar destinat ţării noastre", a declarat premierul Jose Socrates într-o alocuţiune televizată. "Guvernul a ajuns la un acord bun, ce apără Portugalia", a adăugat şeful guvernului.
În schimbul ajutorului financiar, UE şi FMI cer un "program de ajustare" ce include măsuri de austeritate ambiţioase şi reforme structurale ce angajează principalele partide după viitoarele alegeri legislative anticipate, programate pe 5 iunie, notează Agerpres.
Presiunea din partea investitorilor şi agenţiilor de rating s-a accentuat brusc după demisia, la sfârşitul lunii martie, a şefului guvernului socialist minoritar, dezaprobat prin respingerea în Parlament a celui de-al patrulea program al său de austeritate într-un an.
Guvernul de la Lisabona a ajuns la un "acord bun" cu delegaţiile UE şi FMI însărcinate să negocieze programul de ajutor financiar cerut de Portugalia, a anunţat, aseară, primul demisionar Jose Socrates. Ajutorul financiar pentru ţara sa se va ridica la aproximativ 78 de miliarde de euro, anunţă BBC.
"Aş dori să îi anunţ pe portughezi că guvernul a ajuns la un acord cu delegaţiile instituţiilor internaţionale asupra programului de ajutor financiar destinat ţării noastre", a declarat premierul Jose Socrates într-o alocuţiune televizată. "Guvernul a ajuns la un acord bun, ce apără Portugalia", a adăugat şeful guvernului.
În schimbul ajutorului financiar, UE şi FMI cer un "program de ajustare" ce incl