Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manchester United învinge cu 4-1 pe Schalke şi se califică în finala Ligii Campionilor

Publicat in Antena 3, joi 5 mai 2011 ·

Manchester United a câştigat şi returul semifinalei de Liga Campionilor cu Schalke, scor 4-1, şi s-a calificat în finala Ligii Campionilor, care va avea loc pe 28 mai, pe stadionul Wembley.

La avantajul acelui 2-0 din tur, Sir Alex Ferguson şi-a permis să trimită pe teren o echipă de rezerve, cu Evans, Gibson sau Valencia în formula de start, cu Evra, Vidic, Giggs şi Hernandez pe bancă, în timp ce Rio Ferdinand şi Rooney nici măcar nu au fost trecuţi pe foaia de joc. Această siguranţă era să-l coste pe managerul scoţian, Farfan ratând prima ocazie a meciului în minutul 7, când a şutat puţin pe lângă poartă.

United a trecut însă repede la conducerea jocului şi, după câteva raiduri prin careul lui Neuer, Valencia a deschis scorul finalizând cu sânge rece o pasa a la Xavi primită de la Gibson. „Diavolii” şi-au dublat avantajul peste cinci minute, cei doi jucători care au lucrat primul gol făcând schimb de roluri: Valencia assist, Gibson înscrie cu un şut puternic care i-a dat mâinile peste cap goalkeeperului lui Schalke.

Cu orice fel de emoţie privind soarta calificării îndepărtată definitiv, Manchester şi-a permis un moment de relaxare. A profitat Jurado, care l-a învins pe Van der Sar cu un şut imparabil cu zece minute înainte de pauză.

În repriza a doua, Schalke a fost mai prezentă în jumătatea englezilor, dar ocaziile cu adevărat importante au lipsit. United nu a mai forţat decât atât cât a fost nevoie, dar atunci când a făcut-o tabela s-a modificat din nou. Anderson a marcat o dublă în numai patru minute şi United şi-a confirmat superioritatea clară pe ansamblul celor două manşe, ducând scorul general la 6-1.

Manchester United se califică pentru a treia oară în ultimele patru sezoane în finala Ligii Campionilor, acolo unde o va întâlni pe Barcelona. Momentul revanşei pentru Sir Alex Ferguson şi elevii săi,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 43 minute
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 58 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 28 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°