Conducerea operatorului portuar Socep Constanţa (SOCP) spune că intrarea în acţionariat a grupului Transport Trade Services (TTS) a condus şi la intensificarea relaţiilor de afaceri demarate de societate cu grupul deţinut de omul de afaceri Mihai Mihăilescu.
"Este o relaţie reciproc avantajoasă cu Transport Trade Services. Este bună din perspectiva Socep, pentru că au venit cu un flux de mărfuri şi pentru că ei pot să-şi folosească mai bine capacităţile de transport. Erau clienţii noştri şi înainte, dar se poate spune că de când au intrat în acţionariat, lucrurile s-au îmbunătăţit", a declarat Daniel Linteş, directorul general al Socep Constanţa.
La mijlocul anului trecut TTS a achiziţionat prin mai multe tranzacţii circa 13,85% din acţiunile Socep Constanţa, iar în acest an şi-a majorat participaţia la circa 14,1% din capital. Grupul controlat de Mihăilescu şi-a numit şi un reprezentant în bordul de conducere al companiei.
În primul trimestru din 2011 Socep şi-a majorat afacerile cu 41%, până la 13,4 mil. lei (3,2 mil. euro), fapt ce a condus la un avans semnificativ al profitului net, până la circa 2 mil. lei (474.000 de euro), iar reprezentanţii operatorului portuar spun că trendul de creştere va continua şi în trimestrul al doilea. Conducerea companiei spune că pe de altă parte este afectată de aprecierea foarte puternică a leului faţă de euro din ultima perioadă, în condiţiile în care 95% din tarifele percepute de operatorul portuar sunt în moneda europeană.
"Trimestrul al doilea sigur va fi ca rezultate măcar la nivelul primului trimestru. Ne aşteptăm să se menţină trendul actual şi în trimestrul al doilea, dar mai departe nu putem spune ce se va întâmpla. Clienţii noştri se pare că au contracte destul de bune pe anul acesta.
Se poate spune că am fidelizat nişte clienţi foarte mari din ţară din domeniul metalurgic, precum Tenaris,