Am citit presă şi platforme online atât din România cât şi din afară (Europa şi S.U.A).
Articolele sunt în toate felurile – unele mai bune, altele mai putin bune, unele mai relevante, altele, evident, mai puţin. Unele de-a dreptul « execrabile », cum ar fi cele scrise de mine. Ca şi-n literatură, unii scriu mai bine, altii mai prost, unii devin mai buni odată cu practica, alţii nu. Depinde de prea mulţi factori pentru a ne permite să speculam evoluţia procesului sau a scriiturii unui autor, orice segment ar reprezenta acesta. Important este insuşi exerciţiul scrierii.
Mărturisesc, citeam articolul online şi închideam fereastra. De prea puţine ori acordam atenţie comentariilor. Dacă se întâmpla s-o fac era fie pentru că cineva îmi atrăgea atenţia asupra acestui aspect, fie pentru că vrând-nevrând, ochii mei ce parcurgeau textul întâlneau expresii incredibil de violente, injurături, mostre de rasism, xenofobie, discriminare de gen. În timp, bieţii mei ochi au început să coboare tot mai des asupra realităţii de sub articole. Părăseam însă repede locul faptei speriată, oripilată şi frustrată de incapacitatea de a înţelege de unde vin furia şi agresivitatea comentariilor, ce justificări culturale, sociale, sau psihologice sunt în spatele lor.
Traseele printre articole online şi comentariile acestora m-au împins să trag câteva concluzii bazate strict pe propriile mele observaţii empirice: În cele mai multe dintre cazuri se comentează autorul/autoarea şi nu textul prezentat. Cele mai multe dintre comentariile făcute la adresa autorului/autoarei sunt jignitoare, prejudicioase, agresive(muisto, proasto, urâto, nefututo, pizdisto, limbisto, duso; să te fut, să-ti dau la muie, să te ard, te sparg la muie etc.) Cei mai mulţi dintre cei care comentează agresiv şi injurios nu au scris în viaţa lor un text, nu au exerciţiul empatiei. Comentatorii care au
