După ce s-a descoperit că aproape 200 de diplomaţi bulgari au făcut parte din fosta poliţie secretă comunistă, autorităţile de la Sofia au trecut la măsuri dintre cele mai radicale. Şeful misiunii de la Bucureşti a fost şi el retras de la post.
Ambasadorul bulgar la Bucureşti, Valentin Radomirski, a fost retras din funcţie, după ce a fost deconspirat drept fost agent al poliţiei secrete comuniste. Informaţia vine după ce, la sfârşitul lui 2010, s-a aflat că aproape 200 de diplomaţi, dintre care 90 încă în funcţie, au fost agenţi sau colaboratori ai Securităţii bulgare. Scandalul a izbucnit după ce dezvăluirile au fost făcute publice de autorităţile bulgare care au investigat aceste cazuri.
Radomirski ocupă postul de ambasador al Bulgariei în România de doi ani. Contactat de România liberă, ataşatul de presă al ambasadei, Yordan Nachev, a declarat că nu ştie nimic despre retragerea din funcţie a lui Radomirski şi că, pentru moment, acesta este ambasadorul Bulgariei la Bucureşti.
Alţi 12 ambasadori au fost trimişi acasă
Autorităţile bulgare au decis retragerea şi în cazul altor 12 ambasadori de la Sarajevo, Atena, Tbilisi, Belgrad, Beijing, Stockholm, Vilnius, Berlin, Minsk, Skopje, sediile ONU din New York şi UNESCO din Paris. Toţi cei 13 ambasadori vor rămâne la Sofia până la desemnarea succesorilor lor. Oficial, despre aceştia se spune că sunt în „vizită de lucru". Alţi 22 de diplomaţi urmează să fie rechemaţi şi să ajungă în Bulgaria pe 1 iunie.
Despre apartenenţa acestora la fosta poliţie secretă comunistă din Bulgaria s-a aflat la finele anului trecut, când Comisia pentru studierea dosarelor fostei securităţi a demascat 200 de diplomaţi, dintre care 90 erau în continuare angajaţi ai Ministerului bulgar de Externe. Este vorba despre aproape jumătate dintre ambasadorii şi consulii Bulgariei. În martie, alţi 75 de angajaţi