Oxford Economics a modificat în sens pozitiv estimarea privind creşterea economică a României în acest an, de la 0,1% la 1,2%, în principal datorită exporturilor şi industriei, dar şi în urma unor semnale încurajatoare din celelalte sectoare ale economiei.
Analiştii institutului britanic estimau în februarie că economia României va creşte cu numai 0,1% în acest an, iar prognoza din noiembrie era şi mai pesimistă, indicând o scădere de 1% a Produsului Intern Brut.
Oxford Economics notează, într-o analiză transmisă ieri, citată de Mediafax, că situaţia din industrie este incertă, cu plusuri şi minusuri, însă perspectiva este una optimistă, deoarece producţia industrială a atins cele mai ridicate niveluri înregistrate în ianuarie şi februarie, iar utilizarea capacităţii industriale a fost apropiată de nivelurile anterioare crizei.
Exporturile continuă să aducă cea mai importantă contribuţie la creşterea economiei, iar încrederea din indus-trie a continuat să se consolideze în primele luni ale anului, apreciază analiştii.
Institutul semnalează extinderea treptată a relansării economice şi către celelalte sectoare ale economiei.
"Au apărut semne încurajatoare în restul economiei, relansarea părând că se lărgeşte treptat, cu o îmbunătăţire a sentimentului în toate sectoarele în acest an, care sprijină aşteptările privind angajările", se spune în raportul citat.
Volumul vânzărilor retail a crescut în februarie pentru cea de-a doua lună consecutiv, deşi cheltuielile de consum continuă să fie afectate de scăderea puternică a salariului real şi de măsurile fiscale.
Cel mai important risc pentru scenariul de creştere economică de 1,2% anticipat de Oxford Economics este inflaţia, care a urcat în martie la 8% din cauza preţurilor mai ridicate la alimente şi mărfuri nealimentare. Astfel, analiştii anticipează că BNR nu va reduce dobânda de